Din luna martie a intrat în vigoare Legea nr. 335 din 10 decembrie 2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior. Angajatorii care încheie un contract de stagiu în condiţiile acestei legi, pot beneficia de subvenţie.

Legea nr. 335 din 10 decembrie 2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior a intrat în vigoare în luna martie a acestui an. Actul normativ reglementează, pentru absolvenţii de învăţământ superior, perioada de 6 luni de debut în profesie, în conformitate cu art. 31 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia profesiilor pentru care există reglementări speciale.

Efectuarea stagiului are ca scop asigurarea tranziţiei absolvenţilor de învăţământ superior de la sistemul de educaţie la piaţa muncii, consolidarea competenţelor şi abilităţilor profesionale pentru adaptarea la cerinţele practice şi exigenţele locului de muncă, precum şi dobândirea experienţei şi vechimii în muncă/specialitate. În actul normativ se arată că stagiar este debutantul în profesie, angajat cu contract individual de muncă, cu excepţia celor care dovedesc că au desfăşurat, potrivit legii, activitate profesională în acelaşi domeniu, anterior absolvirii.

Astfel, odată cu încheierea contractului individual de muncă, între angajator şi stagiar, se încheie, în formă scrisă, un contract de stagiu, ca anexă la contractul individual de muncă, pe o perioadă de 6 luni, cu excepţia situaţiilor în care prin legi speciale este prevăzută o altă perioadă de stagiu.

Subvenţie pentru angajatori

În actul normativ se arată că angajatorii care încheie un contract de stagiu în condiţiile acestei legi primesc lunar, la cerere, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, pe perioada derulării contractului de stagiu pentru acel stagiar, o sumă egală cu de 1,5 ori valoarea indicatorului social de referinţă al asigurărilor pentru şomaj şi stimulării ocupării forţei de muncă în vigoare, prevăzut de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, în limita fondurilor alocate cu această destinaţie. Angajatorii nu pot primi dublă finanţare pentru aceeaşi persoană.

Suma prevăzută anterior nu se acordă angajatorilor de tip instituţii şi autorităţi publice, aşa cum sunt definite prin Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, precum si prin Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, se arată în actul normativ.

Cum se organizează perioada de stagiu?

 Perioada de stagiu este cea cuprinsă între data angajării şi data finalizării stagiului. Aceasta se desfăşoară pe baza unui program de activităţi aprobat de angajator, la propunerea conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea stagiarul.

La propunerea conducătorului compartimentului în care îşi desfăşoară activitatea stagiarul, mentorul este numit de angajator dintre salariaţii calificaţi, cu o experienţă profesională de cel puţin doi ani în domeniul în care urmează să se realizeze stagiul. Mentorul va coordona stagiarul pe durata stagiului, va propune modalităţi de rezolvare a lucrărilor repartizate stagiarului; va supraveghea modul de îndeplinire a atribuţiilor corespunzătoare postului ocupat de stagiar; şi va participa la activitatea de evaluare a stagiarului.

Stagiarul, pe perioada stagiului, se obligă să presteze muncă pentru şi sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remuneraţii (salariu), în baza unui contract individual de muncă şi a contractului de stagiu. Conform actului normativ,  salariul de bază lunar al stagiarului, stabilit prin contractul individual de muncă, este cel negociat de părţi, pentru un program de 8 ore pe zi, respectiv de 40 de ore în medie pe săptămână, în condiţiile legii, ce se completează cu prevederile din cuprinsul contractului colectiv de muncă aplicabil.

Perioada de stagiu se va încheia cu eliberarea unui certificat sau a unei adeverinţe ce va avea semnătura angajatorului.  Astfel, conform actului normativ, cu 10 zile lucrătoare înainte de terminarea perioadei de stagiu, stagiarul va întocmi un raportul de stagiu, care va cuprinde descrierea programului de activităţi desfăşurate pe parcursul perioadei de stagiu. Evaluarea activităţii stagiarului se va realiza pe baza: analizei gradului de realizare a obiectivelor şi indicatorilor de performanţă stabiliţi; aprecierii nivelului de consolidare a competenţelor şi de dobândire a deprinderilor practice necesare pentru exercitarea unei ocupaţii din domeniul în care acesta a efectuat stagiul; raportului de stagiu. Comisia de evaluare va întocmi, cu 5 zile lucrătoare înainte de terminarea perioadei de stagiu, un referat de evaluare în baza căruia, angajatorul eliberează un certificat/o adeverinţă de finalizare a stagiului. Acest referat se aduce la cunoştinţa stagiarului la data completării sale de către comisia de evaluare. Promovarea evaluării se finalizează cu un certificat semnat de angajator, iar în acest caz, perioada de stagiu va constitui vechime în specialitate. În cazul nepromovării evaluării, se va elibera o adeverinţă de recunoaştere a stagiului. În termen de 5 zile de la finalizarea stagiului, angajatorul are obligaţia de a elibera stagiarului certificatul/adeverinţa de finalizare a stagiului. Certificatul/adeverinţa vor fi vizate de inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială îşi are sediul angajatorul.

Detalii suplimentare pot fi aflate la sediul AJOFM, iar textul legii poate fi văzut accesând linkul: http://www.anofm.ro/files/LEGEA%20Nr.335.pdf.

Nici un contract de stagiu, la nivelul judeţului

Deşi au trecut câteva luni bune de când a intrat în vigoare Legea nr. 335 din 10 decembrie 2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior, datele AJOFM Covasna arată că la nivelul judeţului nu s-au încheiat astfel de contracte de stagiu.

Conducerea AJOFM Covasna a declarat că, deocamdată, nu există nicio cerere din partea angajatorilor covăsneni pentru a încheia un contract de stagiatură pentru cei din învăţământul superior.

Ana Alina Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail