Cinci elevi de la Școlile Militare de Subofițeri Jandarmi vor desfășura, în perioada 18 martie-26 aprilie a.c., primul stagiul de practică prevăzut în programa de învăţământ, în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Covasna.

Potrivit Biroului Relații Publice al IJJ Covasna, viitorii subofițeri fac parte din promoția februarie – decembrie 2024 și au fost repartizaţi în cadrul Structurii de Pază şi Protecţie Instituţională, pentru a-şi pune în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs.

În acest prim stagiu de practică, elevii vor participa la activități specifice și vor fi îndrumați și instruiți permanent de jandarmi cu o vastă experiență profesională. Stagiul de practică în cadrul instituției noastre le oferă elevilor o perspectivă nouă asupra complexității activităților de zi cu zi, fiind în același timp o bună oportunitate pentru a-și însuși deprinderile și aptitudinile specialităților pentru care se pregătesc. La finalizarea stagiului de practică, vor fi evaluați pentru activitatea desfăşurată, iar rezulatele vor fi transmise instituțiilor de învățământ la care sunt înscriși.

Le dorim mult succes și îi asigurăm de tot sprijinul nostru în toată această perioadă!”, se arată în comunicatul de presă transmis către Mesagerul de Covasna.

M.D.C.

Sursa foto: IJJ Covasna

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail