Cuvântul „stabilitate” înseamnă „starea a ceea ce este bine aşezat sau fixat…”, dar mai înseamnă şi „echilibru”. Desigur, niciun lucru în lumea aceasta nu poate avea o stabilitate durabilă şi perfectă, însă pentru o anumită perioadă de timp stabilitatea poate exista cel puţin în aparenţă. Chiar şi planeta noastră, care se mişcă în jurul axei sale şi în jurul soarelui, are în spaţiu o anumită stabilitate care poate dura milioane sau miliarde de ani. Dar se spune că lucrurile sunt „precum în cer aşa şi pe pământ”, numai că pe pământ ele există la o scară infinit mai redusă în comparaţie cu cele din cer, şi de aceea ele apar ca „rapid schimbătoare”…

   Nu putem să ne referim aici la toate aspectele vieţii sociale, dar cum la ordinea zilei este situaţia politică, putem doar să observăm acest fenomen „rapid schimbător” şi să ne minunăm de imprevizibilitatea oamenilor. Aşa vedem că atunci când o situaţie tinde spre normalitate, îmbunătăţire şi stabilitate, imediat apar „băgătorii de beţe-n roate” şi acţionează „energic” ca lucrurile să nu se mai desfăşoare în mod normal. Şi atunci unii bravează, alţii îşi dau demisia, mulţi contestă, şi toţi fac mare tărăboi, în timp ce tele/spectatorii, adică noi, aşteaptă cu sufletul la gură să vadă „ce s-o alege”. Şi ce ne interesează pe noi la urma urmei cearta altora? Păi ne interesează enorm, fiindcă este vorba despre viaţa noastră! De zeci de ani acest popor e chinuit de promisiuni deşarte şi viaţa lui e precum Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuşi, adică puţin e lăsat să trăiască şi apoi iar e strâns de gât. Şi aceasta în ciuda faptului că în acest timp băgătorii de beţe-n roate o duc foarte bine. Dar această specie umană, în loc să fie „pe cale de dispariţie”, se tot înmulţeşte, fiindcă ei se satură cu energia pozitivă a adversarilor şi victimelor, ei continuă să prospere şi să devină mai puternici, pe măsură ce reuşesc să zdrobească vertebrele celorlalţi. Şi uite-aşa lună după lună, an după an, deceniu după deceniu, soarta noastră se află în mâinile acestor „binefăcători ai Ţării”, care de fapt ar putea fi foarte bine numiţi „vampiri energetici”, pentru că vorba unui mare patriot: „Ei sug sângele poporului!”. Dar aşa cum afirma Ion Ghica: dacă nu se va păstra statornicia, „poporul se va depărta de aceia care… nu caută ordinea şi stabilitatea decât în despotism”.

     Ba mai avem obiceiul să ne tot uităm ce se întâmplă prin curţile vecinilor şi să dăm sfaturi, dar vedem mai puţin ceea ce se întâmplă în propria noastră ogradă, pentru că (precum în poveşti) dacă am pre/vedea, nu s-ar mai întâmpla. Oare cei care trebuie să pre/vadă chiar nu văd şi nu înţeleg un lucru atât de simplu şi pentru omul de rând, şi anume că pentru a prospera ŢARA ARE NEVOIE DE STABILITATE?!

                                                                                                 Mihai Trifoi

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail