Un număr de 51 de proiecte de mediu vor fi sprijinite financiar cu suma de 700.000 de lei, de către Mol România şi Fundaţia pentru Parteneriat în cadrul ediţiei a 14-a a programului „Spaţii verzi”, se arată într-un comunicat de presă al companiei, transmis joi AGERPRES.

Potrivit sursei citate, juriul programului a selectat 30 de proiecte care urmează să primească finanţare în cadrul componentei „Spaţii verzi urbane”, iar activităţile includ reamenajarea spaţiului verde din cadrul unor şcoli, grădiniţe, centre de copii şi parcuri publice din 14 judeţe.

Acţiunile presupun plantarea a peste 1.800 de arbori şi arbuşti şi în jur de 5.600 flori pe o suprafaţă de 63.347 mp de spaţiu urban. De asemenea, în cadrul acestei componente a programului vor fi finanţate programele organizate cu prilejul Săptămânii Europene a Mobilităţii în două oraşe din ţară. Astfel, vor fi organizate în total trei acţiuni care implică mersul pe bicicletă, cu scopul de a promova folosirea acestui mijloc de transport alternativ, şi alte 24 de activităţi legate de modul de viaţă sănătoasă.

„În cadrul celei de-a doua componente a programului „Spaţii verzi’, „Arii Naturale Protejate’, alte 21 de proiecte vor primi finanţare din partea MOL România. Ca şi în ediţiile precedente ale programului, şi în acest an activităţile finanţate vor include organizarea unor tabere Junior Ranger, amenajarea de poteci tematice, organizarea de evenimente precum „Ziua Parcului Naţional/Natural’, „Ziua Biodiversităţii’, expoziţii şi activităţi extraşcolare de educaţie ecologică. Proiectele din componenta „Arii Naturale Protejate’ se vor derula în 13 judeţe din ţară”, se menţionează în comunicatul Mol România.

În cadrul componentei „Arii Naturale Protejate’, începând cu anul 2019, programul oferă Premiul pentru Mediu, ce va fi acordat unei persoane sau unei organizaţii neguvernamentale care a fost implicată cu succes în căutarea unor soluţii proactive prin implementarea de iniţiative sau demersuri pentru conservarea biodiversităţii sau a ariilor naturale protejate, a fost implicată cu succes în educarea sau conştientizarea publicului cu privire la conservarea naturii, a arătat calea de urmat prin exemplu propriu pentru conservarea biodiversităţii sau a ariilor naturale protejate.

Valoarea premiului este de 10.000 de lei, iar data-limită de trimitere a nominalizărilor este 30 septembrie 2019. Organizatorii programului precizează faptul că pot fi nominalizate iniţiative sau demersuri realizate în perioada 2016 – 2018.

Pe parcursul celor treisprezece ediţii anterioare ale programului „Spaţii verzi”, desfăşurate în perioada 2006-2018, au fost finanţate 569 de proiecte cu o sumă aproape 7 milioane de lei, iar peste 219.000 de persoane au fost implicate în activităţile desfăşurate în cadrul acestor proiecte.

Ca urmare a derulării programului, suprafaţa spaţiilor verzi create şi reabilitate a depăşit 485.000 de metri pătraţi. În plus, programul a sprijinit organizarea a 123 de tabere Junior Ranger şi a 2.084 activităţi extraşcolare, în cadrul cărora tinerii participanţi au dobândit cunoştinţe şi experienţe importante referitoare la mediul înconjurător.

MOL România este o subsidiară a MOL Group, cu o prezenţă de peste 20 ani pe piaţa autohtonă. În prezent, compania deţine 218 staţii de servicii, două depozite de carburanţi (la Giurgiu şi Tileagd) şi un terminal LPG la Tileagd.

Fundaţia pentru Parteneriat sprijină îmbunătăţirea mediului şi dezvoltarea comunităţilor din România, contribuind astfel la formarea unei societăţi durabile. Prin intermediul programelor de finanţare derulate de către Fundaţie, în ultimii 19 ani au fost sprijinite, cu peste 55 de milioane de lei, aproape 1.200 de proiecte de protejare a mediului şi de dezvoltare comunitară derulate de ONG-uri.

 

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail