În perioada 27 -29 aprilie a.c., la Paris s-a desfăsurat „GRAND SLAM PARIS OPEN JU-JITSU 2018″, competiţie de anvergură internațională organizată sub egida Federaţiei Internaţionale  de Ju-Jitsu (IJJF).

La această competiţie destinată seniorilor, care a avut loc în sala de sport a Institutului de Judo,  au participat peste 400 de sportivi din intreaga lume, marea majoritate a ţărilor participante considerând-o ca o competiţie de verificare înaintea Campionatelor Europene de Seniori care se vor desfăsura în Polonia, în perioada 01-03 iunie.

La această competiţie au participat şi doi sportivi din România, unul dintre aceștia fiind sportivul Vlad Lascu, legitimat la CSM Sf.Gheorghe,  antrenat de antrenorul de judo şi arte marţiale Petru Oltean. Acesta a fost  înscris la probele de ju-jitsu fighting şi ju-jitsu ne-waza (ju-jitsu brazilian), categoria de seniori,  în condiţiile în care sportivul covăsnean împlinește vârsta de 18 ani la sfârșitul anului.

Antrenorul Petru Oltean a menționat că  după o evoluție remarcabilă pe saltea, în care și-a surclasat  toţi adversarii, Vlad Lascu a ajuns în finala categoriei -56 kg fighting,  „unde arbitru de centru a anulat  un punct la finele meciului în care Vlad ar fi ieșit  campion cu 10 la 9 puncte,  a dat două minute de prelungiri în care  i-a acordat 3 puncte adversarului după o lovitură în gât, neadmisă”. Astfel, Vlad Lascu s-a clasat  pe treapa a doua a podiumului de premiere, cu medalia de argint. „Chiar dacă delegația României a făcut contestaţie, nu s-a luat în considerare, decizia ramânând aceeaşi. Probabil nu trebuia să se cânte Imnul României la acest „GRAND SLAM PARIS OPEN JU-JITSU 2018″. Ruşine Arbitrilor !!! De altfel, s-a repetat istoria de la Openul Germaniei de anul trecut, unde ne-a fost furată finala de așa zis <<arbitrii din țările  dezvoltate>>” – a declarat Petru Oltean.

Potrivit antrenorului CSM, la proba de ne-waza Vlad Laşcu s-a clasat pe poziţia a şaptea, după o evoluție bună, „aici fiind puțin dezavantajați prin tragerea la sorţi, evoluând într-o grupă cu cei mai tari sportivi.”

Participarea la această competiţie a fost susţinută şi finanţată de Federaţia Română de Arte Marţiale, transportul fiind asigurat de părinţi.

„Mulţumesc pe această cale doamnei Dana Mortelmans , Federaţiei Române de Arte Marţiale (FRAM), părinţilor şi tuturor celor care ne susţin. Felicitări sportivului covăsnean,Vlad Laşcu, care ne-a reprezentat cu cinste la această competiţie!”- a conchis antrenorul Petru Oltean.

M.D.C.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail