Duminică s-a desfăşurat, la Bucureşti, cea de a VIII-a ediţie a concursului de alergare pe şosea ,,Reiffeisen Bank Bucharest Maraton”. . .
La concurs au participat peste 10. 000 de sportivi legitimaţi şi amatori din ţară şi străinătate, din 55 ţări, la următoarele categorii: maraton, semimaraton, maraton-ştafetă, cursă populară, curse pentru copii şi persoane cu dizabilităţi.
La startul acestei importante competiții s-au aliniat și sportivi din Sfântu Gheorghe. Aceștia au obținut următoarele rezultate:
Maraton-ştafetă: Ştafeta Háromszék – Cercul de alergare „Gall Lajos”, locul 10 din 664 înscrise, cu 2 ore 44 minute 42 secunde, în componența: Imreh László, Bihari Szilárd Attila, Pulugor József, Csutak Tamás (de remarcat că primele nouă ştafete au avut în componenţă atleţi şi sportivi de performanţă); Semimaraton (cu 2502 de concurenţi) : Covaciu Alexandru (Cercul de alergare Gall Lajos) loc 211, cu timpul de 1 oră 42 minute 13 secunde; Mezei Lorant (Cercul de alergare Gall Lajos) loc 243, cu timpul de 1 oră 43 minute 56 secunde; Szabo Iren (Cercul de alergare Gall Lajos) locul 33 la femei cu timpul de 1 oră 47 minute 53 secunde.
O altă ştafetă Tri-Team a clubului Tri-Aluta, formată din Bălănescu Ciprian- Timişoara, Daniel Attila Tri-Aluta Sf.Gheorghe, Coconea Andrei- București, Ganciu Iulian CSM Sf.Gheorghe, a ocupat locul VI.
Participarea sportivilor a fost susţinută de Consiliul Local Sfântu Gheorghe.