Sportivii covăsneni au reprezentat cu cinste România și județul Covasna la recenta Balcaniadă de Ju Jitsul.Aceștia au adus acasă aur, argint și bronz, în urma participării la Cupa Mondială U15 – rezervată cadeților (segmentul de vârstă 12-14 ani) şi la Campionatul Balcanic de Ju-Jitsu (pentru celelalte categorii de vârstă).
Atât Cupa Mondială U15, cât și Campionatul Balcanic de Ju-Jitsu, s-au derulat în perioada 21-23 septembrie 2018 la Ano Liosia Olympic Hall – Atena, Grecia. La aceste competiții au participat 1179 de sportivi din 31 de țări.
Medalii pentru CSM și CS Samurai OPS
La aceste evenimente au participat și reprezentanții Clubului Sportiv Municipal (CSM) Sfântu Gheorghe și ai Clubului Sportiv Samurai OPS Sfântu Gheorghe. Un total de 7 medalii din care 3 medalii de aur, 3 medalii de argint şi o medalie de bronz au adus acasă sportivii celor două entități, pregătiţi de antrenorii Cristina şi Petru Oltean.
„În perioada 21-23 septembrie 2018 s-a desfăşurat la Atena, Grecia – Cupa Mondială de Ju-Jitsu rezervatăcadeţilor, segmentului de vârstă 12-15 ani, și Campionatul Balcanic Open (practic tot o cupă mondială, fiind open deschis pentru sportivii din întreaga lume), pentru celelalte categorii de vârstă, unde au participat 1179 de sportivi din 31 de ţări.CSM Sfântu Gheorghe a participat la aceste campionate cu trei sportivi, rezultatele acestora fiind următoarele: Vlad Lascu a parcurs trei probe de concurs şi a obținut locul II (medalie de argint) la categoria 56 kg – ju-jitsu fighting seniori şi locul II (medalie de argint) la ju-jitsu ne-waza- la categoria 56 kg tineret, la a treia probă acesta fiind descalificat printr-o <<eroare de arbitraj>> în semifinală, în favoarea unui sportiv din Grecia; Andreea Crețu a obținut locul I – fiind medaliată cu aur la proba de ju-jitsu ne-waza -48 kg U18 ani şi locul III- medalie de bronz la ju-jitsu fighting, la aceeaşi categorie de ani şi greutate; Laurențiu Țifrea, locul I, medaliat cu aur la proba de ju-jitsu ne-waza -55 kg U18 ani.
Sunt foarte mândru cu rezultatele obținute de sportivii mei: două medalii de aur, două medalii de argint şi o medalie de bronz, un total de 5 medalii obținute cu trei sportivi participanți la o asemenea competiție de anvergură mondială, este extraordinar de bine.”- a declarat Oltean Petru.
Potrivit acestuia, Clubul Sportiv SAMURAI OPS Sfântu Gheorghe a participat la competiție cu doi sportivi însoțiţi de antrenoarea Cristina Oltean, rezultatele acestora fiind următoarele: Oltean Veronica a obținut medalie de aur, locul I la categoria -28 kgU12 ani, ju-jitsu fighting, şi Vasile Langa, locul II, fiind medaliat cu argint la proba de ju-jitsu ne-waza, categoria -94 kg seniori (o categorie foarte grea).
„Sunt foarte mândru cu aceste rezultate şi în special de rezultatele obținute de fetiţa mea, Oltean Veronica-Elena, aceasta cucerind anul acesta al treilea titlu de campioană balcanică la categoria ei de ani şi greutate (fiind Campioană Balcanică în 2016, 2017 şi 2018).Mulțumim tuturor acelora care ne-au fost alături şi ne-au sprijinit în pregătirea şi participarea la această competiție de mare anvergură internațională: Consiliului Local Sfântu Gheorghe, prin programele care sprijină sportul, CSM Sfântu Gheorghe, părinţilor acestor copii şi tuturor celor care au avut încredere în noi, şi nu în ultimul, rând mass- media!”, a transmis Oltean Petru.
Medalii pentru „Show Time”
Clubul „Show Time” din Sfântu Gheorghea adus, la rândul său, rezultate frumoase. Component al delegaţiei României, Clubul a reprezentat țara la Cupa Mondială U15 – rezervată cadeților (segmentul de vârstă 12-14 ani) şi la Campionatul Balcanic de Ju-Jitsu, cu trei sportivi, însoţiţi de antrenorul Cristian Schiopu, aceştia participând la întrecerea din cadrul Cupei Mondiale pe secțiunile de concurs „fighting” și „ne-waza”.
După o pregătire temeinică și o evoluție de excepție, sportivii „Show Time” au câștigat două medalii mondiale.
Vlad Artene a obținut medalie de argint şi titul de Vicecampion Mondial al categoriei U15 – 45kg, iar Florescu Nicoleta Narcisa, medalie de bronz în cadrul categoriei U1 -63kg, a transmis antrenorul Cristian Schiopu. Potrivit acestuia, Tudor Ionuţ Negrea a avut o evoluţie foarte bună, reuşind clasarea pe locul V mondial, în cadrul categoriei U15 -66kg.
„Ne bucurăm că și datorită sportivilor noștri România a reușit să cucerească locul 3 pe națiuni în clasamentul general pe țările participante. Suntem recunoscători partenerilor noştri ce susţin performanţa: Consiliul Local Sfântu Gheorghe, prin finanţarea unui procent din deplasarea sportivilor covăsneni, şi SC Bertikris SRL, ce au suportat o mare parte a cheltuielilor, precum şi părinţilor copiilor ce investesc în viitorul acestora.”- a transmis antrenorul „Show Time”, Cristian Schiopu.
Felicitări tuturor sportivilor și antrenorilor lor!
Ana Ciorici Costache