Sportiva CSM Sfântu Gheorghe, Claudia Bobocea, campioana naţională la atletism la 1.500 m, a fost atacată în urmă cu două zile, în timp ce îşi executa antrenamentul, de câinii unei stâne din comuna Reci.
Potrivit declaraţiilor date de aceasta, sportiva se afla în zona stânei din comuna Reci, când, după 9 kilometri parcurşi, patru câini de stână s-au îndreptat spre ea lătrând. Pentru că ştia că se află în pericol, sportiva s-a urcat într-un copac şi şi-a sunat antrenorul după ajutor.
. .
„Făceam alergare şi am trecut pe lîngă o stână, unde au început să latre şi să vină spre mine 4 câini. M-am urcat în copac pentru că nu ştiam ce să fac şi îmi era frică să nu mă muşte. Am aşteptat vreo 5 minute până s-au liniştit, apoi m-am dat jos, am mers 100 de mtri să trec de ei şi am continuat să alerg. M-am speriat. De felul meu nu îmi e frică de câini, dar ştiu că ăştia de la stână sunt periculoşi. În plus era şi un ciobănesc foarte mare. Noroc că sunt mulţi copaci şi am avut unde să mă urc. Nu am anunţat pe nimeni…ce să le facă? Acolo e stâna. Doar să îi lege”, a spus Claudia Bobocea.
Într-o notă glumeaţă, sportiva a spus că mai mult i-a părut rău de antrenamentul întrerupt decât de atacul în sine, reuşind totuşi să recupereze şi să-şi depăşească recordul de distanţă a doua zi, când a alergat 18 kilometri.
Maricela Dan