Problemele de lipsă a personalului, cu care Spitalul Județean „Dr. Fogolyan Kristof” se confruntă în ultima vreme, nu mai sunt de mult o surpriză.

Conducerea spitalului a anunțat scoaterea la concurs a unui număr de 5 posturi vacante, printre care unul de medic specialist pentru secția de Neurologie, unul pentru secția de Oncologie la Compartimentul Oncologie Medicală, un post de medic specialist pentru Secția de Chirurgie generală a spitalului, un post de medic de specialitate pe secția de Ortopedie – Traumatologie și încă unul de medic specialist la serviciul Unității de Primiri Urgențe (U.P.U) / SMURD.

„Au fost aprobate niște posturi, procedura este în felul următor: fie se trimite o cerere/o solicitare să fie scoase posturi la concurs și în funcție de ce decide Bucureștiul, acestea se scot sau nu, pentru că este o chestiune de finanțare. Deși postul este vacant trebuie să vedem dacă avem finanțare pentru el pentru că asta e procedura, iar dacă se aprobă, normal că se poate să îl scoatem la concurs. Pe data de 18 decembrie se încheie înscrierile deci să vedem câți candidați vom avea” – a spus purtătorul de cuvânt al spitalului, Nagy Demeter Istvan.

Documentele necesare la înscrierea pentru posturile scoase la concurs sunt: . .

O cerere de înscriere (formular tip) în care se menționează postul pentru care medicul dorește să concureze; Diploma de medic și adevereința/certificatul de confirmare în specialitate și gradul profesional – copie xerox; Cartea de Muncă şi/sau adeverinţa care atestă vechimea în muncă, după caz – copie xerox; Certificatul de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs – copie xerox; Dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art.447 alin(1) lit.e) sau f), la art.531 alin.(1) lit.d) ori e), respectiv la art. 618 alin. (1) lit.d) sau e) din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare; Acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr.3 la O.M.S. 869/2015) – copie xerox; Cazierul  judiciar (în original); Certificat medical din care să rezulte că este apt pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează, eliberată de medical de familie; Adeverinţă care atestă starea psihică, eliberată de Cabinetul Psihologic din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr.Fogolyán Kristóf„ -Sfântu Gheorghe, Ambulatoriu Integrat – în original; Act de identitate – copie xerox; Curriculum vitae model Europass – în original și Chitanța de plată a taxei de concurs.

Pentru posturile de medic de specialitate Ortopedie-Traumatologie și Medicină de urgență, se pot prezenta medici rezidenţi aflaţi în ultimul an de pregătire, specialişti sau primari, confirmaţi în specialităţile menţionate. Taxa de concurs este de 150 de lei și se achită la casieria aflată la sediul unității. Tematica de concurs este cea  pentru examenul de medic specialist. Medicii care doresc să participe la concurs trebuie să aducă copiile de pe actele menționate, însoțite de documentele originale.

Înscrierile la concurs se fac la Serviciul Resurse Umane, până la data de 18 decembrie 2015 inclusiv, la sediul spitalului din str. Stadionului nr.1, municipiul Sfântu Gheorghe, județul Covasna, zilnic între orele 10:00-12:00. Concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la publicarea în anunțului în revista „Viața medicală”.

Cei interesați pot obține relaţii suplimentare la Serviciul Resurse Umane, telefon 0267/311580 – interior 109.

Ioana Ardeleanu

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail