FUTSAL, LIGA I » În cadrul etapei cu numărul XIV, marţi a avut loc, în Sala sporturilor Szabo Kati din Sfântu Gheorghe, confruntarea dintre SPICOM şi C.S. Tg. Secuiesc.
Partida a început la ora 20.00, într-o sală arhiplină şi o atmosferă incendiară. Prima parte a jocului a început sub semnul echilibrului, asta până în minutul 13, când Jozsef Mate a deschis scorul pentru echipa din Sfântu Gheorghe, scorul final al primei reprize fiind stabilit de Radu Burciu, cu un şut din afara careului, în minutul 19. Astfel, la pauză tabela arăta 2-0 pentru gazde. Scorul final avea să fie 7-1 pentru Spicom Sfântu Gheorghe, prin golurile lui Radu Burciu (min. 23 şi min.35), Szabolcs Manya (min. 24), Jozsef Bocz (min.26), Cornel Ţicalo (min. 37), în timp ce pentru oaspeţi golul de onoare a fost marcat de Adrian Căsineanu (min.38). Cu această victorie SPICOM şi-a consolidat a doua poziţie în prima ligă naţională de Futsal, echipa din oraşul nostru având mari şanse la primul loc în clasament. Cei de la Spicom s-au ales şi cu două cartonaşe galbene prin Szabolcs Manya şi Radu Burciu. Datorită scorului din timpul meciului, antrenorul Toth Csaba a reuşit să ruleze tot lotul de jucători.
Tot în această etapă au avut loc şi meciurile AS Tg. Mureş-Clujana Cluj 8-5; CS.Deva-CSM.Focşani 8-6; CS.Galaţi-CS.Teliu Braşov 9-5.
În etapa viitoare, ce va avea loc marţi, 13 martie, în Sala Sporturilor Szabo Kati, de la ora 20.00, Spicom va întâlni ocupanta locului I, AS. Tg. Mureş. (L.R.)
Clasamentul Ligii I la Futsal arată astfel:
1 AS Tg. Mureş 36 pct.
2 Spicom Sf. Ghe. 36 pct.
3 United Galaţi 23 pct.
4 Odorheiul Secuiesc 21 pct.
5 CSM Focşani 13 pct.
6 Tg. Secuiesc 13 pct.
7 Clujana Napoca 9 pct.
8 CS Deva 9 pct.
9 Teliu Braşov 3 pct.