Miercuri, 15 noiembrie, actorii Teatrului „Andrei Mureșanu” (TAM), din Sfântu Gheorghe, vor prezenta, în Viena spectacolul „Jurnal de România. Sfântu Gheorghe”

„Acesta este un al treilea proiect, finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (A.F.C.N.), de data aceasta din fondul de urgență. (…) Finanțarea din partea A.F.C.N. este de 27.000 de lei, la care se adaugă alte cheltuieli proprii ale teatrelor. Viena ne pune la dispoziție chiria teatrului, deci sunt și alte costuri ascunse.”- a precizat recent directorul instituției, Anna Maria Popa  În acest scop, în capitala Austriei se vor deplasa doisprezece reprezentanți ai TAM.
„<<Jurnal de România. Sfântu Gheorghe>> se dorește a fi un vehicul de comunicare, o invitație la dialog.” – se arată pe pagina de prezentare a spectacolului, http://jurnalderomaniasfantugheorghe.tumblr.com/.

„<<Jurnal de România>> e un proiect de lungă durată. Îmi doresc să cuprind prin fotografie, teatru și film cât mai multe din orașele tării. <<Jurnal de România>> este un proiect multidisciplinar care reunește filmul experimental, artele vizuale și teatrul. Toate materialele sunt documentate jurnalistic din perspectiva antropologico-vizuală a comunităților privite din unghiul actorilor care locuiesc și activează acolo. Vreau să văd cum arată România mai puțin turistică și mai puțin televizată. Proiectul propune un punct de vedere asupra României 2016, o țară în care sunt multe tensiuni, în care teatrul cunoaște mai mult ca oricând lupte interne și în care viața de zi cu zi e măcinată de probleme sociale, politice și culturale. (…) Proiectul ia pulsul actorului în mediul sau – oraș, teatru, cartier, bloc, parc, cafenea – și va investiga subtil, antropologic, relația dintre artist și comunitate. Îmi propun să cercetez emoția orașului Sfântu Gheorghe. Vreau să-i cunosc centrul, cartierele, actorii, piețele, blocurile, casele. Prin actori, redescopăr orașul Sfântu Gheorghe. Într-o lume din ce în ce mai globalizată, îmi imaginez un proiect de suflet, o radiografie culturală și foarte umană a vieții artiștilor.” – astfel prezintă spectacolul Carmen Lidia Vidu, scenaristul și regizorul piesei.

Din distribuție fac parte actorii Elena Popa, Alexandrina Ioana Costea, Ion Fiscuteanu Jr., Sebastian Marina, Daniel Rizea, Costi Apostol. La realizarea spectacolului a contribuit o echipă complexă formată din: Vetró Baji, Levente Vargyasi (foto /video),Luiza Zan, Kónya Ütő Bence (muzica), Raluca Alexandrescu (costume), Lidia Baciu (regizor tehnic).

Oana-Mihaela Costache

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail