Ansamblul de Dansuri „Trei Scaune”-„Haromszék” din Sfântu Gheorghe va prezenta mâine, 24 ianuarie, spectacolul de folclor intitulat „Két kezem forgatta, szívem táncoltatta” – „Cu mâinile am învârtit, cu inima am dănțuit”.

 

Aflat la a XV-a reprezentaţie de la premieră, spectacolul- în regia domnului Ivácson László- va avea loc mâine, de la ora 19.00, în sala Studioul Nou din incinta Teatrului din Sfântu Gheorghe. Biletele pot fi achiziţionate de la casieria Teatrului. Preţul unui bilet este 15 lei.

„Spectacolul prezintă cele mai frumoase dansuri populare din Bazinul Carpatin din lumea „învârtitelor”, din culegerea folclorică şi coregrafiile mai multor coregrafi de renume. În Transilvania, aceste dansuri sunt cel mai mare tezaur de dans transmis din generaţie în generaţie, încă din perioada barocă”, ne-a spus ieri directorul Ansamblului de Dansuri „Trei Scaune”-„Haromszék”, domnul Deák Gyula Levente.

Acesta a precizat că în luna iunie a anului trecut, spectacolul a fost invitat și la Festivalul Internațional de Dans din Győr (Ungaria).

**

Proiecte viitoare

Ansamblul a început deja repetiţiile pentru un nou spectacol.  Este vorba despre un spectacol omagial dedicat lui Gábor Áron- de la a cărui naştere se împlinesc 200 de ani. Domnul director Deák Gyula Levente ne-a spus că premiera spectacolului este programată în luna martie. Acesta a menţionat că următoarea piesă va fi un spectacol pentru copii, în regia lui Furik Rita din Slovacia, cu premiera în septembrie.

Ana Costache

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail