MOL România şi Fundaţia pentru Par­te­neriat lansează a opta ediţie a con­cursului de proiecte „Spaţii verzi”, prin care MOL România va finanţa cu o su­mă de aproape 670.000 lei proiecte derulate de organizaţii neguverna­mentale din domeniul protecţiei mediului.

„Implicarea echipei MOL România în proiecte de mediu a devenit deja o tradi­ţie, iar Fundaţia pentru Parteneriat şi un număr impresionant de voluntari s-au alăturat an de an programului „Spaţii verzi”. Pe măsură ce acesta s-a extins ca amploare şi impact asupra comunităţilor locale, am început să canalizăm mai multe eforturi pentru consolidarea activităţilor educaţionale non-formale în domeniul ecologic. Instruirea tinerilor şi încurajarea schimbării mentalităţii publicului larg în ceea ce priveşte protecţia ariilor naturale sunt printre cele mai importante obiec­tive ale programului”, a declarat Kinga Daradics, CEO MOL România.

Programul Spaţii Verzi, cu cele două categorii – Spaţii verzi urbane şi Arii na­turale protejate – este organizat de Fun­daţia pentru Parteneriat cu ajutorul fon­durilor puse la dispoziţie de MOL România. În premieră, la ediţia din acest an vor putea participa proiecte de ame­najare a unor spaţii verzi în curţile imobilelor de locatari.

În cele şapte ediţii anterioare, desfăşu­rate în perioada 2006-2012, aproape 109.000 de voluntari s-au implicat în reabilitarea sau înfiinţarea spaţiilor verzi urbane, respectiv în promovarea ariilor naturale protejate. Proiectele finanţate prin programul au „înverzit” o suprafaţă de circa 335.000 de metri pătraţi. De asemenea,  „Spaţii verzi” a sprijinit 100 de proiecte de popularizare a importanţei ariilor protejate, prin activităţi variate: crearea sau amenajarea unor centre de vizitare a ariilor protejate, organizarea taberelor Junior Ranger – în care copiii au fost îndrumaţi în domeniul protecţiei şi conservării patrimoniului natural, înfi­in­ţarea de poteci tematice în scop educaţional.

Termenul limită pentru depunerea cererilor de finanţare este sfârşitul lunii februarie, iar organizaţiile neguverna­mentale selectate vor fi anunţate în luna martie. Suma maximă ce poate fi alocată unui proiect pentru reabilitarea sau crearea spaţiilor verzi urbane este de 9.000 de lei. În cazul proiectelor pentru popularizarea ariilor protejate, nivelul maxim de finanţare individuală este de 20.000 lei.

Fundaţia pentru Parteneriat va pune la dispoziţie publicului larg, pe pagina sa de internet www.repf.ro manuale educative în care cei interesaţi vor putea găsi idei pentru realizarea activităţilor ecologice.

„Succesul repetat an de an al progra­mului Spaţii Verzi demonstrează două aspecte: – pe de o parte, faptul că progra­mele bazate pe parteneriate între orga­nizaţii neguvernamentale şi corporaţii sunt pe deplin justificate, iar pe de altă parte, faptul că asemenea cooperări îşi au rostul şi produc rezultate semnificative doar dacă sunt gândite strategic şi pe termen lung.  Un alt aspect extrem de îmbucurător pentru fundaţia noastră este faptul că acest program reprezintă una dintre principalele unelte prin interme­diul căreia ne putem realiza obiectivele de protecţia mediului şi de dezvoltare comunitară”, a declarat László Potozky – director, Fundaţia pentru Parteneriat.

„Premiul Arii Naturale Protejate”

Începând cu acest an, în cadrul com­ponentei Arii naturale protejate, MOL România împreună cu Fundaţia pentru Parteneriat va premia organizaţia care prin proiectul derulat a implicat un nu­măr mare de voluntari, a reuşit să infor­meze despre importanţa ariilor naturale protejate un număr crescut de persoane, şi totodată a aplicat idei creative şi ino­vatoare pe parcursul proiectului. În acordarea acestui premiu va fi luat în considerare şi reflectarea proiectului în mass-media. Premiul constă în acordarea unei sume de maxim 10.000 lei.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail