31 marie 2020. România a intrat în Scenariul 4 al epocii coronavirusului COVID-19, dușmanul sau arma începutului de secol XXI. Planeta se colorează în, cum ar suna titlul unui film – „Roșu și negru”, în prezent roșul reprezentând extinderea infectărilor pe întreaga planetă, iar negrul, plângerea după miilor de morți, victime ale acestui virus pandemic.
Când nu putem distinge între bine și rău, trăim o stare de incertitudine; când nu distingem între lumină și întuneric, ne cuprinde teama și intrăm în ceață, pierzându-ne simțul orientării. Din acest sentiment al neputinței, putem ieși doar prin instinct, mai precis prin instinctul de supraviețuire, care ne va arăta calea adevărată, iar aceasta este, fără îndoială, solidaritatea socială, la nivel de individ, de grup, de națiune și planetar.
În Noul dicționar universal al limbii române (NDULR), ediția a doua, tranșa a treia, 2007, termenul „solidaritate” înseamnă: „unitate între oameni bazată pe comunitate de concepții, de interese, de acțiuni etc.; spirit de unire, de înțelegere; coeziune, legătură, înfrățire”, iar termenul coeziune este explicat prin „proprietate a elementelor substanțelor de a se menține unite; legătură internă”.
O altă sursă, Wikipedia, ne oferă mai multe detalii referitoare la cuvântul „solidaritate”, precizând că acesta este mai precis folosit în sociologie și alte științe sociale, însemnând: „unitate etico-politică a unui grup sau a unei clase sociale, care se bazează pe comunitatea de interese, obiective și standarde”. Se face referire la Émile Durkkeim, care în teza ”The Division of Labour in Society” (1893) detaliază termenul, distingând două tipuri de solidaritate: solidaritatea mecanică, referitoare la societățile tradiționale și de mici dimensiuni, de tip tribal, cu populație omogenă, unde „oamenii se simt conectați prin activitate, formare educațională și religioasă, și stil de viață similar”, și solidaritate organică, în societățile industrializate și moderne, unde este valabilă definiția solidarității: „Este coeziunea socială bazată pe dependența indivizilor unul față de celălalt în cadrul societăților avansate”. De fapt, aici referirea se face la „interdependența părților componente” ale societăților, și, desigur, trebuie să ne gândim la națiuni, uniuni de state și la societatea globală, dacă putem spune așa, deci de coeziunea la nivel planetar, care ar trebui să apară în fața unui dușman comun, așa cum s-a dovedit în prezent a fi coronavirusul COVID-19.
În realitate, însă, lucrurile nu stau chiar așa, atât timp cât națiunile activează la nivel „independent”, fiecare țară luând propriile decizii, în funcție de n-factori. Și aici am aminti „coeziunea internă” în cadrul unei componente ale „coeziunii globale”. Pe de altă parte, în tabăra scepticilor opiniile diferă. În sursa stiripesurse.ro, pe site-ul Global Research, descoperim părerea unui profesor de la Universitatea Copenhaga, Dr. Peter Goetzche, care susține că coronavirusul COVID-19 este „o epidemie de panică în masă”, iar un specialist în microbiologie din Germania, Sucharit Bhakdi, crede că „măsurile împotriva coronavirusului sunt absurde și foarte periculoase. (…) impactul îngrozitor asupra economiei mondiale amenință existența a nenumărate persoane”. Și aici gândul ne duce la o altă stare mult mai periculoasă: ruperea coeziunii și descompunerea societății, prin „sistarea activităților sociale”, care ar putea duce în cele din urmă la blocajul economic-financiar, ducând la o criză economică mondială, cu consecințe dezastruaoase.
Dar să nu mergem prea departe cu gândul, căci e mai bine să facem apel, nu doar la solidaritatea socială, ci și la „răspunderea solidară” (în fața instanței), un termen juridic deci, care face trimitere la forurile de conducere, în cazul în care acestea au luat decizii greșite pentru combaterea flagelului.
Acum, indiferent de situația specifică din fiecare țară, credem că a sosit momentul să strângem rândurile, să fim solidari la scară globală și națiunile să se sprijine reciproc pentru a putea depăși situația actuală și a ne relua activitățile zilnice și viața obișnuită, care, deși nu va mai fi niciodată ca înainte, va trebui să se bazeze pe principii și strategii noi, mai înainte ca societățile să se descompună și interdependența să se rupă. Să fim încrezători!
Mihai Trifoi
