Într-un an îngreunat de pandemie, iată că românii de pretutindeni au dat dovadă de umanitatea, dragoste frățească, și s-au solidarizat exemplar cu cele 25 de familii de români ortodocși care constituie comunitatea românească din Mărtănuș. Români pe care trebuie să-i ținem aproape, să-i susținem cu sufletul, cu vorba dar mai ales cu fapta! De-am avea timp să stăm și să judecăm drept, am înțelege că acești români rămași ca pâlcurile de busuioc printre buruieni, sunt eroii zilelor noastre. Eroi care prin jerfta lor zilnică țin sus steagul identității naționale, mențin tradițiile și obiceiurile străvechi de la sat. Sunt oșteni ai limbii române care fac toate eforturile pentru ca puținii copii din sat care mai sunt, să poată studia la școli românești, spre care străbat în fiecare zi kilometri pe cheltuiala lor. Ei sunt apostolii limbii române într-o zonă unde doar la biserică se mai aude vorbindu-se în Sfânta noastră Maică – Limba Română.
Toate acestea au fost înțelese de cei care anul trecut s-au alăturat și au susținut cele două campanii organizate cu scopul de a strânge fonduri pentru restaurarea celor 8 icoane vechi și achiziționarea unui clopot nou. Două proiecte rămase pe umerii micii comunități românești, prea îmbătrânită și sărăcită pentru a le putea susține. Și asta după ce cu un an înainte adunaseră peste 20.000 lei pentru repararea acoperișului, bani care au fost folosiți la demararea proiectului de restaurare, un fapt destul de important care nu se cunoaște. Tot din fonduri proprii, punând mână de la mână, au restaurat catapeteasma, au cumpărat alte strane, obiecte bisericești, și lista va continua pentru că de multe este nevoie într-o biserică după ce a ajuns în acest stadiu de restaurare. Această bisericuță, chiar și scorojită de vremi cum era, i-a ținut uniți, i-a ținut aproape, așa cum o mamă își ține la piept pruncii. Iată de ce este foarte important, mai ales pe aceste meleaguri, să ținem aproape de biserică, să fim stâlpii, mădularele, sufletul ei. Așa cum au fost cândva și străbunii noștri, care deși au rămas în vicisitudinile istoriei o mână de oameni, nu au părăsit aceste locuri, ci s-au strâns în jurul bisericii întărindu-se în credință și rugăciuni pentru dăinuirea neamului românesc. De aceea suntem astăzi cu toții aici. Datorită sacrificiului pe care l-au făcut înaintații noștri greu încercați în acele vremuri. Un exemplu de statornicie, dragoste de neam și credință, de care și noi cei de astăzi trebuie să ținem cont.
Cele două campanii inițiate pe Facebook, – O cărămidă pentru Neamul Românesc – începută în 4 iunie 2020 pentru cele 8 icoane de pe catapeteasmă, când s-au adunat 3500 euro într-o lună, și – Un clopot pentru o Biserică din Ardeal – demarată în 5 iulie 2020, suma colectată fiind de aproape 15.000 lei, m-au făcut să înțeleg mai bine ce înseamnă adevărata solidaritate la români. Într-un timp relativ scurt pentru cei peste 30.000 lei adunați, suma necesară a fost adunată, astfel încât, pe 15 august de Sfânta Sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului au fost sfințite cele opt icoane restaurate iar pe 8 septembrie, de Sfânta Sărbătoarea a Nașterii Maicii Domnului, a fost sfințit noul clopotul care va chema creștinii la slujbă alături de celelalte două clopote: unul vechi de peste 200 de ani, și unul achiziționat în urmă cu cinci ani. Suflet lângă suflet, bănuț lângă bănuț, jertfind din puținul nostru pentru înfrumusețarea bisericii închinată Maicii Domnului din Mărtănuș, am dovedit că putem fi UNIȚI în Credință și Dragostea față de aproapele, chiar dacă vremurile au fost pentru noi toți, dificile și nesigure.
Situația românilor din Mărtănuș, numărul familiilor atât de mic a impresionat atât de mult, încât au fost donatori atât din țară, cât și din străinătate. De la omul obișnuit până la asociații, de la generali până la bănuțul văduvei. De la măruntul dat cu dragoste în fiecare duminică de bătrânele satului, până la cei care și-au permis să doneze o sumă în fiecare lună, ca și cum ar avea o rată la bancă, așa cum a făcut un tânăr plecat din țară. Fiecare și-a dorit să pună o pietricică la temelia bisericii restaurate, înțelegând importanța salvării acestor valori care ne reprezintă. Am trăit o perioadă de solidaritate copleșitoare, din care atât de strălucitor, generos și dând pe dinafară de bunătate, a ieșit la iveală sufletul de român iubitor de țară și de neam, așa cum îl știam din copilăria mea, nu cel care ne este prezentat acum prin ziare și la televizor. Am avut un sentiment plăcut de siguranță, de dragoste și bunătate, în nesfârșitul ocean de ură și dispreț în care trăim de o perioadă. Și nu, nu pandemia este de vină! Ea este doar un pretext, un rău dat pentru ca fiecare să-și vadă slăbiciunile, iar cei care înțeleg unde este strâmbătatea, să încerce să îndrepte după propria lor putință.
La începutul campaniei am invitat 100 de creștini să ni se alăture. Au răspuns mai puțin de 50, mulți dintre cei care au donat, contribuind cu sume generoase, 1000, și chiar 4000, ceea ce a făcut ca suma să se strângă într-un timp mult mai scurt, chiar dacă numărul celor care au donat a fost mai mic. Apoi am pierdut șirul. Donații s-au mai făcut după încheierea campaniilor, de către localnici, una chiar substanțială de 10.000 lei, de fii ai satului plecați prin țară și care nu au uitat de unde au plecat. Fiecare după propria putință și conștiință. De menționat este că și primăria din Brețcu a alocat la sfârșitul anului o sumă considerabilă. Astfel, cu sufletul plin de dragoste și empatie întors către aproapele, la Biserica Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului” din Mărtănuș, cele trei clopote au bătut îndelung sâmbătă, 14 noiembrie 2020, pentru a anunța finalizarea lucrării de restaurare și consolidare, după cum este obiceiul printre cei care efectuează astfel de lucrări. Un eveniment istoric pentru comunitatea românească din Mărtănuș, care odată cu această lucrare de restaurare au trăit poate cea mai frumoasă dovadă de iubire și de solidaritate din istoria satului. Un exemplu de solidaritate și iubire care, nădăjduiesc, va fi un exemplu bun pentru generațiile viitoare. Îmi place să cred că în toată lucrarea, Maica Domnului ne-a vegheat și a fost alături de noi, săvârșind prin oameni, minuni, pentru a ne arăta că acolo unde este adevărată credință, totul este cu putință.
Să dea Domnul ca în acest sătuc cu 25 de familii ortodoxe, și peste noi toți, să coboare din Cer o minune, să înmulțească Dragostea, Credința, feciorii și fecioarele noastre pentru ca neamul să nu se stârpească. Amin.
Mihaela Aionesei – Târgu Secuiesc