Societatea umană ca grupare omenească ce se conduce după anumite reguli dezvoltă un anumit sistem de relaţii între indivizii săi. În această comunitate de oameni ordinea nu poate fi dobândită decât prin aplicarea legilor. În acest caz viaţa societăţii ar trebui să se desfăşoare normal, dar noi adesea vedem contrariul în multe situaţii. De vină să fie legile, cei care veghează asupra lor, cei care le aplică sau indivizii care alcătuiesc societatea? Am înclina să credem că toate la un loc.
. .
În primul rând legile. Sunt ele perfect făcute sau uneori se fac şi legi care să-i apere pe cei care le încalcă? Cum poţi să împarţi dreptatea fără a nemulţumi pe cineva? Şi ce va face cel nemulţumit? Dar cei care aplică legea sunt întotdeauna oameni integri? Realitatea ne arată de multe ori contrariul. Un lucru e sigur: e greu de împărţit dreptatea şi e greu să păstrezi ordinea într-o societate care încă n-a evoluat destul.
După spusele istoricului antic grec Tucidide (460-400 î.Hr.): „Toţi oamenii sunt înclinaţi să săvârşească lucruri nepermise atât în viaţa privată, cât şi în cea publică, şi nicio lege nu-i poate împiedica. Statele au verificat toate modalităţile de pedepsire, înăsprindu-le mereu…. Cu timpul, toate pedepsele au fost înlocuite de pedeapsa cu moartea… Dar nici această măsură nu a reuşit să reducă numărul fărădelegilor. Astfel ar trebui inventate pedepse şi mai îngrozitoare, fie să se admită că răufăcătorul nu se teme de nicio pedeapsă”. Desigur, aceasta e părerea lui Tucidide. Între timp lumea a mai evoluat, dar în esenţa ei continuă să fie duală, zbătându-se între Bine şi Rău. Până la urmă natura va face ordine şi va păstra echilibrul, altfel viaţa ar dispărea, dacă ar învinge Răul; acesta, dacă nu poate fi eradicat în totalitate, cel puţin trebuie ţinut sub control, precum hipertensiunea arterială.
Trecând la cazuri mai concrete, putem puncta cu o ştire recentă din Telejurnalul de seară, care ne informează că o familie cu 7 copii este pe punctul de a fi scoasă în stradă în urma retrocedării imobilului în care stătea, deoarece proprietarul vrea să-şi recapete cât mai repede proprietatea. Însă tot Tucidide ne spune: „În relaţiile reciproce dintre oameni, dreptul are sens doar atunci când, în caz de egalitate a forţelor, ambele părţi au recunoscut ce le este necesar în egală măsură. În caz opus, cel mai puternic solicită cât poate, iar cel slab e obligat să se supună”. În cazul amintit, cel mai puternic este proprietarul, iar cel mai slab familia cu 7 copii, iar executorii judecătoreşti trebuie să aplice Legea. Şi totuşi, dacă trăim într-o societate „modernă şi democratică”, atât proprietarul cât şi executorii s-ar cuveni să fie mai umani cu semenii lor. Să scoţi acum în stradă, în pragul iernii, o familie cu 7 copii, nu ni se par un gest demn de o astfel de societate. Oare nu s-ar cuveni ca proprietarul (despre care bănuim că are unde să locuiască) să aştepte până la primăvară, iar între timp „chiriaşii” să-şi rezolve problema? Şi societatea (care se laudă a fi „umană şi democratică”) n-ar trebui să intervină şi să-i ajute pe cei aflaţi în impas?! Şi din nefericire, după revoluţie, astfel de cazuri s-au întâmplat destul de frecvent. Indiferent din ce motive acea familie nu se poate descurca, societatea ar trebui să vegheze asupra tuturor. Dacă ne pângem că natalitatea scade şi acest lucru va genera probleme în viitor, atunci de ce nu sprijinim o astfel de familie să-şi poată creşte copiii în condiţii decente şi să nu fie pur şi simplu aruncaţi în stradă de nerăbdarea şi lipsa de compasiune a unui „proprietar” implicat în „fenomenul retrocedărilor”, fenomen care şi aşa s-a dovedit a fi neclar şi corupt?
Cât de organizată este societatea umană, dacă unii profită de alţii, dacă unii muncesc şi alţii fură, dacă unii se îmbogăţesc şi alţii sărăcesc? Să fie aceasta o organizare cu adevărat umană sau societatea umană pare mai mult haotică decât organizată, din moment ce nu se respectă legile omeniei, ci mai mult ale interesului şi profitului? Mai degrabă putem spune că societatea furnicilor şi cea a albinelor sunt cu adevărat organizate şi fiecare individ respectă „legile”. De pildă, în societatea albinelor există, pe lângă albinele lucrătoare, şi trântori, dar aceştia au misunea lor, iar când şi-au îndeplinit-o trebuie să dispară. Dar şi în societatea omenească există destui trântori şi profitori. Noi nu spunem că aceştia trebuie „să dispară” pur şi simplu, ci că ei trebuie puşi la treabă, să muncească, să fie transformaţi din „trântori” în „albine lucrătoare”, iar Justiţia să fie cu adevărat imparţială, şi Judecata dreaptă, dar nu absurdă, căci oameni fiind, nu putem elimina factorul uman, şi uneori în aplicarea Legii, trebuie să ţineam seama şi de „circumstanţele atenuante”.
Aşadar, oamenii încă mai au de învăţat de la societăţile organizate ale fiinţelor din jurul lor, pe care adesea obişnuim să le dispreţuim, dar care nu se abat de la legile naturii. Este trist că oamenii nu respectă nici natura, nici legile ei, şi nici măcar pe ei înşişi îndestul. Iubirea faţă de semeni este un semn al evoluţiei morale, iar cine n-o are nici n-o poate împărţi.
Mihai Trifoi
