Înainte de venirea iernii, condițiile meteorologice actuale permit atât lucrări minore cât şi continuarea unor lucrări mai importante din oraș.
Compania locală de construcții Sepsi Út lucrează la parcările şi trotuarele de pe strada Viitorului, la intersecţia străzilor Császár Bálint și Crângului, în zona blocurilor 4, 5, 8 și 9, şi în spatele blocului 35 din strada Lăcrămioarei și în paralel la vopsirea marcajelor în mai multe puncte din oraș.
În strada Andrei Şaguna, Valdek Impex lucrează la sistemul de canalizare pluvială, conducta principală fiind deja pusă la punct.
Porţiunea de pe strada Kós Károly dintre străzile Andrei Șaguna şi Pârâului va fi asfaltată în această săptămână, urmând ca porţiunea finală, de la pod până la sensul giratoriu, să fie reabilitată la primăvară. De asemenea, trotuarele de pe strada Kós Károly vor fi accesibile înainte de venirea iernii.
Tot în această perioadă se lucrează şi pe strada Crângului, la conductele de apă pluvială.
Angajaţii Grădinăriei orașului au finalizat asfaltarea parcării din fața Cinema Arta și lucrează în prezent la renovarea trotuarului pe strada Luceafărului.
www.sepsi.ro