Intenţia Guvernului de reorganizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) prin reducerea a 2.000 de posturi va avea un efect negativ în colectarea veniturilor bugetare, deci un efect contrar celui urmărit de Guvern, potrivit unui comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscala (FSAF) „Solidaritatea” remis vineri AGERPRES.
„Atragem atenţia tuturor factorilor de decizie că actuala intenţie a guvernanţilor de reorganizare a ANAF prin reducerea de posturi creează o stare generală de nemulţumire a personalului din sistem, acutizată în timp de această permanentă reorganizare a ANAF, subiect preluat de fiecare partid politic ajuns la guvernare. Această stare generală de nemulţumire şi stres în rândurile salariaţilor are un efect contrar celui urmărit de către guvern, şi anume un efect negativ în colectarea veniturilor bugetare”, se precizează în comunicatul Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală „Solidaritatea”.
Organizaţia atrage atenţia că în sistemul instituţional al finanţelor publice exista o lipsă acută de personal, care generează o suprasolicitare a personalului şi o încărcare în exces a sarcinilor de serviciu, care, implicit, duc la scăderea randamentului instituţional şi la producerea unor efecte nocive asupra stării de sănătate a colegilor noştri.
„Tăierea posturilor din ANAF se vrea a fi realizată sub pretextul informatizării şi modernizării acestei instituţii. Paradoxal, ‘informatizarea’ ANAF începe cu reducerea de posturi, aspect similar cu anul 2013, când, sub acelaşi pretext, modernizarea ANAF şi desfiinţarea Gărzii Financiare, un număr semnificativ de inspectori fiscali cu vechime şi experienţă au fost eliminaţi din sistem. Locurile astfel vacantate prin reorganizarea ANAF nu au fost de un real folos în modernizarea instituţiei, chiar contrar, locurile vacante au fost ocupate în anii următori prin transfer de la alte instituţii (funcţionari publici fără experienţă în sistemul fiscal)”, se precizează în comunicatul FSAS.
Federaţia Sindicatelor din Administraţia Fiscala „Solidaritatea” susţine că, pentru a combate în mod eficient evaziunea fiscală, pe lângă informatizarea instituţiei şi implementarea unui nou sistem de analiză de risc, este necesară şi o depolitizare a acestei agenţii de administrare fiscală, precum şi crearea unui climat stabil în rândurile personalului angrenat în colectarea veniturilor bugetare şi combaterea fenomenului de evaziune fiscală.
„FSAF ‘Solidaritatea’ recomandă ministrului Finanţelor Publice – dl. Florin Cîţu, finalizarea procesului de informatizare al instituţiei publice în cauză, iar ulterior, în baza unei analize aprofundate şi cu consultarea partenerilor sociali, corelarea activităţilor digitalizate cu numărul optim de personal”, se precizează în comunicatul semnat de preşedintele sindicatului, Dan Bucur.
AGERPRES