Alături de colegii lor din ţară, sindicaliştii covăsneni manifestă împotriva austerității, pentru locuri de muncă și solidaritate socială. 

În organizarea Confederaţiei Naţionale Sindicale „Cartel ALFA”, membră a Confederaţiei Europene a Sindicatelor, astăzi, 14 noiembrie – Zi de acţiune şi solidaritatea europeană, între orele 14. 00-15.00  are  loc o acţiune de pichetare a Instituţiei  Prefecului Judeţul Covasna.

Într-un comunicat de presă transmis redacţiei noastre, preşedinte „Cartel ALFA” Covasna, Bong Vilmos, menţionează faptul că sindicaliştii covăsneni, alături de cei din capitală dar şi din fiecare oraş reşedinţă de judeţ, manifestă împotriva austerității, pentru locuri de muncă și solidaritate socială. “NU mai dorim să plătim pentru abuzurile băncilor, pentru experimentele ratate ale instituțiilor financiare și pentru corupția politicienilor” se-arată în comunicatul CNS „Cartel ALFA”.

Compartimentul de informare şi relaţii publice al IJJ Covasna ne-a comunicat faptul că pe toată durata manifestaţiei de protest organizată astăzi, jandarmii covăsneni vor asigura măsuri de ordine publică, atrăgând totodată atenţia asupra necesităţii respectării normelor legale care reglementează adunările publice. (M.D.C.)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail