Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, afirmă că pensiile speciale trebuie tăiate, iar banii economisiţi să meargă la Sănătate.
„Pensiile speciale trebuie tăiate! Iar banii economisiţi să meargă la Sănătate! Foarte mulţi români suferă în aceste momente din cauza crizei. Mulţi au fost deja trimişi în şomaj tehnic, alţii îşi văd afacerile năruite şi un viitor deloc fericit în faţă. Ei nu trebuie lăsaţi singuri să suporte efectele grave ale acestei crize, în timp ce alţii se bucură în continuare de pensii speciale de zeci de mii de lei. Este timpul să facem ordine! Impozitarea drastică a pensiilor speciale este prima măsură de bun-simţ! Acei bani sunt mai utili azi pentru a cumpăra echipamente de protecţie pentru medici, ventilatoare sau alte materiale sanitare de maximă urgenţă”, a scris Simonis, miercuri, pe Facebook.
El susţine că „va merge până la capăt” şi că vrea ca acest proiect să treacă rapid prin Parlament.
„Pentru că solidaritatea nu trebuie doar declarată, ci demonstrată prin fapte”, spune el.
AGERPRES