Trei scrisori în original adresate, în anii 1933-1934, de Constantin Noica lui Emil Cioran vor fi prezentate publicului, în premieră, sâmbătă, în cadrul unei expoziții ce va avea loc la Biblioteca Județeană „Astra” din Sibiu, cu ocazia manifestării „Zilele Emil Cioran”.
Aceste scrisori, care arată prietenia dintre Noica și Cioran, fac parte dintr-un număr de 600 de manuscrise donate bibliotecii sibiene de fratele lui Emil Cioran, Aurel. Scrisorile sunt păstrate la Biblioteca Județeană „Astra”, la „Colecții speciale”, a precizat, pentru AGERPRES, directorul bibliotecii, Silviu Borș.
În prima scrisoare, datată 3 iunie 1933, Noica îi scrie lui Cioran, de la București, mărturisindu-i că este surprins de faptul că singurătatea acestuia „nu mai este perfectă”.
„Dragă Cioran, faptul că singurătatea ta nu mai este perfectă mă surprinde puțin. Nu mă așteptam să crezi și tu atât de repede în acest „loc comun”. Dar nu trebuie să te superi de ceea ce-ți spun. Știi bine, mai întâi, că eu nu mai sunt de multă vreme singur, așa că n-aș putea să-ți spun cu un ton disprețuitor lucrul acesta. Pe urmă sunt convins că ai resurse de viață atât de mari încât poți transfigura orice experiență, oricât de comună. Dar, are propriu-zis vreun sens lucrul acesta: experiență comună?”, spune Constantin Noica.
La o lună după această scrisoare, Noica revine cu o alta, de această dată expediată din Sinaia. Cu acest prilej, Noica îl întreabă pe Cioran dacă nu e capabil „de puțin calm, de o concentrare la o temperatură mai joasă” a vieții sale sufletești.
. .
„Rândurile tale, cărora le asociez câteva articole din ultimul timp din „Vremea” și „România literară”, mi se par direct impresionante. E ceva exasperat, e ceva „dus la capăt” cu tine, care ar trebui rezolvat cu calm și seninătate. Crezi că nu ești capabil de puțin calm, de o concentrare la o temperatură mai joasă a vieții tale sufletești? Știu că toate lucrurile astea sunt vii la tine, dar încă… Nu se poate să abandonezi atât de repede aceste câteva șanse pe care le avem cu tine în viață: școala, profesiunea, dragostea — care-s tot atâtea uitări de sine”, scrie Constantin Noica.
După un an, în 8 iunie 1934, Constantin Noica revine cu o altă scrisoare, de la București, în care vorbește de prietenia „atât de teoretică și totuși deloc lipsită de căl dură” cu Emil Cioran.
„N-aș putea nici eu să spun de ce nu ți-am scris atâta vreme. Mă interesez dela prieteni despre tine, discut cu toată lumea despre tine, dar nu reușesc să mă opresc la trei sau patru lucruri pe care să și le comunic. Ți-aș vorbi deseori, dar mi se pare îngrozitor de complicat să-ți scriu. Rămas (mai degrabă voia mea) mai mult fără prieteni, în orașul ăsta unde cunosc aproape pe toată lumea, mă gândesc cu plăcere la prietenia noastră, atât de teoretică și totuși deloc lipsită — cel puțin în ce mă privește — de căldură. Nu știu de ce am impresia că toți în jurul meu te înțeleg prost și te nedreptățesc, chiar atunci când te laudă. Acum, cu prilejul apariției cărții tale, îmi pot da seama de toată incapacitatea lor de a privi capul tău așa cum trebuie. Ei cred că te înțeleg și se apropie de tine dacă rostesc la anumite ocazii fraze asemănătoare cu ale tale. Dar de câte ori mai aproape nu sunt eu, poate, care particip la gândul tău și spun totuși alte lucruri?”, se întreabă Noica.
Coordonatorul științific al manifestării „Zilele Emil Cioran” de la Sibiu, profesorul universitar Mirela Ocinic, de la Universitatea „Lucian Blaga”, consideră că această ultimă scrisoare, cea din 1934, arată cât de mult îl prețuia Noica pe Cioran.
„Constantin Noica și Emil Cioran au făcut parte din aceeași generație de tineri intelectuali, care au sperat să construiască un destin nou, major, pentru România interbelică, provocând prin efortul și entuziasmul lor o autentică renaștere spirituală a unui popor istovit de crize politice, economice, morale. Se regăseau alături de Mircea Eliade, Petre Pandrea, Mircea Vulcănescu sau Petru Comarnescu în paginile revistei „Criterion” sau ale publicației „Cuvântul”. Au împărtășit aceleași convingeri, au sperat și au greșit împreună. A fost o prietenie de idei, nu o legătură simplă și afectuoasă. În anul 1934, de când datează una dintre scrisorile deținute de Biblioteca Județeană „Astra”, Emil Cioran și-a publicat volumul de debut, „Pe culmile disperării”, pentru care a primit Premiul Scriitorilor Tineri Români. Din scrisoare, rezultă că Noica îl înțelege și-l prețuiește, chiar dacă (sau tocmai pentru că) gândește și scrie diferit”, a precizat, pentru AGERPRES, profesorul universitar, Mirela Ocinic.
Atât Noica, cât și Cioran au avut „un traseu similar” în viață, mai crede Ocinic.
„Viața le-a rezervat un traseu similar: pentru mult timp cei doi au trăit în exil. Noica a avut parte de închisoare, de domiciliu forțat, de o izolare dureroasă între ai săi și s-a salvat consumându-și singurătatea între cărți. Cioran și-a trăit exilul în Franța, adică s-a refugiat în altă lume, în altă cultură, în altă limbă. Tot între cărți. Destinul a făcut ca memoria celor doi filosofi să fie legată faptic, nu doar simbolic, de Sibiu: Cioran își începea drumul în viață la Rășinari, în 1911, într-o lună de primăvară încărcată de energii vitaliste, iar Noica îl sfârșea la Păltiniș, în ultima lună a anului 1987, tocmai înainte de sărbători”, spune Mirela Ocinic.
Filosoful și scriitorul francez de origine română Emil Cioran s-a născut la 8 aprilie 1911, la Rășinari, județul Sibiu. A murit la 20 iunie 1995, în Franța, la Paris. După 20 de ani de la moartea lui Emil Cioran, sâmbătă, la Sibiu, academicianul Eugen Simion va susține o conferință intitulată „Emil Cioran — un antimodern”.
Expoziția cu manuscrisele Cioran va fi vernisată sâmbătă, la ora 15,00, la Biblioteca Județeană „Astra” din Sibiu.
AGERPRES
www.agerpres.ro
