Pe scena lumii noi toţi suntem jucători sau spectatori. Când nu joacă ei înşişi (soarta altora la „ruleta rusească” a vieţii) oamenii devin „spectatori comentatori”. Şi nu ne plângem deloc că nu avem ce comenta…, căci mai ales în ultimii ani viaţa socială şi politică de la noi a devenit un adevărat „teatru” cu scene incredibil de picante şi uimitor de sibiline.
Adjectivul „sibilin,-ă” cu pluralul „sibilini,-e” (din lat. „sibyllinus” şi fr. „sibyllin”) se referă la ceva care ţine de sibila antică (femeie căreia i se atribuia, în antichitatea greco-romană, darul profeţiei, fiind inspirată de zei); ceva „profetic”, „sibilinic”, dar prin extensie având şi sensul care ne interesează pe noi, acela de a fi „greu de înţeles, enigmatic, misterios; vag, confuz”.
Şi uitându-ne noi în neştire la „ademenitorul” teatru politic afişat zi de zi pe scena ecranelor, vedem fără să vrem şi ce n-ar trebui văzut. Aşa vedem cum un personaj profetic precum sibila vesteşte timp îndelungat o „rupere” a unei prietenii care la început se vedea durabilă şi victorioasă, iar această vestire, ca şi cum s-ar fi vrut reală, chiar se întâmplă, şi într-un moment de „euforie politică” şi în plin forum aducătorul ei bravează dându-şi demisia, într-un mod sibilin (adică greu de înţeles, enigmatic) dintr-o foarte înaltă funcţie statală. Apoi, când vine altul „mai înfipt” să-i ia locul, eroul nostru îl taxează pe acesta, infierându-l că s-ar afla într-o „poziţie jenantă”. Şi bieţii spectatori uimiţi, care nu pricep prea multe, se întreabă intrigaţi care dintre cei doi actori se află cu adevărat „într-o poziţie jenantă”… Dar cum unele piese de teatru au mai multe acte, spectatorii aşteaptă să vadă… urmarea telenovelică. De aceea ei nici în pauze n-au timp să se plictisească şi comentează mereu întorcând situaţia pe toate feţele posibile şi imposibile şi dându-şi cu părerea de parcă ei înşişi ar fi actorii…
Dar să-i lăsăm pe aceştia şi să trecem mai departe la o altă categorie de „actori disimulaţi” precum lupul paznic la oi: sicofanţii.
„Sicofant” era un nume dat la Atena şi în alte oraşe ale Greciei antice acelora care îi denunţau pe contrabandiştii de măsline. Dar noi, care nu suntem atât de mari mâncători de măsline, care costă destul de mult pentru oamenii de jos, nu suntem nici atraşi de acest sens, ci de „sensul prin extensie” al cuvântului, care înseamnă: „delator, denigrator” (ponegritor, defăimător, discreditator).
Şi lumea aceasta ca o scenă de teatru nu duce lipsă de asemenea personaje/actori disimulaţi/, care ies în faţă ca nişte eroi cu zâmbetul pe buze, pentru a fi admiraţi de mase, se bucură de toate atenţiile posibile, Ţara îi respectă şi-i hrăneşte cu ce are mai bun, ba-i mai trimite şi în afară pe post de „ambasadori” ai ei pe la alte naţii, iar Domniile lor ce fac: o denigrează în toate chipurile şi încearcă s-o înjunghie pe la spate. Păi să nu te minunezi?! Dar cum nu, căci sunt mulţi şi printre noi care fac la fel. Şi sifocanţii aceştia fac mult rău în jurul lor, muşcând-o chiar pe Mama care i-a hrănit. Dragi spectatori, vă port grija, feriţi-vă de sibilini şi sicofanţi!
Mihai Trifoi
