În urma închiderii hipermarketului Trident din Sfântu Gheorghe, la începutul lunii în curs, 17 persoane au rămas fără slujbă, dar… şi fără carnete de muncă. Ca urmare, în lipsa acestora, foştii angajaţi nu pot depune actele în vederea obţinerii ajutorului de şomaj.
Potrivit directorului executiv al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Covasna, Kelemen Tibor, “scurtcircuitul “ în ceea ce priveşte predarea carnetelor de muncă, către posesorii acestora, s-a putut produce ca urmare a preluării actelor firmei sibiene, intrate în insolvenţă, de către reprezentantul administratorului judiciar numit prin sentinţă judecătorească.
“Din păcate cărţile de muncă ale angajaţilor nu se mai găsesc. Disponiblizaţii cunosc faptul că în termen de 10 zile ar trebui să vină să îşi depună solicitările către instituţia noastră, dar la fel de conştienţi sunt de faptul că acele cărţi de muncă sunt undeva între firma proprie angajatoare de la Sibiu şi firma de lichidare de la Bucureşti. Oamenii au făcut sesizări către noi (…) au fost 10 angajaţi ai societăţii care au solicitat, în mod expres, să îi ajutăm, şi au făcut demersuri şi la Inspectoratul Teritorial de Muncă Covasna”, a declarat Kelemen Tibor.
Aceasta nu este singura problemă cu care se confruntă, în prezent, foştii salariaţi ai firmei Trident. În urmă cu un an, cu acceptul acestora li s-a modificat clauza din contractele de muncă referitoare la timpul de lucru, fiecare angajat fiind de acord şi semnând pentru program de lucru de doar patru ore, deşi lucrau mai mult de atât. Ca un artificiu pentru «plata» orelor lucrate în afara programului, angajaţii au acceptat încheierea unui contract de asigurare, timp de 2 ani de zile, care le oferea bonificaţie la contractul de muncă, în valoare de 700 de lei.
Din păcate lucrurile nu au avut cursul pe care oamenii îl aşteptau, aceştia fiind disponibilizaţi înainte de expirarea contractului semnat. “În acest context, avem persoane în prag de pensionare care nu pot beneficia de şomaj, pentru că nu au realizat stadiul minim de cotizare necesar pentru acest drept. Una dintre căile de rezolvare este apelarea la justiţie. Din păcate oamenii au semnat nişte hârtii pe care nu le au, şi nici nu ştiu ce s-a întâmplat cu ele: actele adiţionale la contracte, contractele de muncă, contractele de asigurare. Tot ce am verificat, am constatat şi am auzit, este destul de ambiguu”, a conchis Kelemen Tibor.
Directorul AJOFM Covasna a declarat că le-a explicat oamenilor ce au de făcut, în continuare, şi anume că se pot înscrie în evidenţa acestei instituţii, ca persoane în căutarea unui loc de muncă, urmând ca imediat ce vor reuşi să obţină carnetele de muncă, respectiv o adeverinţă care să demonstreze contribuţia pe ultimi 2 ani, la bugetul asigurărilor de şomaj, să primească acest drept. “Situaţia în care se află aceste persoane este mult mnai complicată decât am crezut vreodată!”, a spus Kelemen Tibor, care îi sfătuieşte pe foştii angajaţi ai hipermarketului Trident din Sfântu Gheorghe să nu se dea bătuţi, ci să meargă în instanţă, pentru a-şi câştiga drepturile ce li se cuvin.
Anna-Maria Chiţu