Polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice au organizat și desfășurat o acțiune pe raza localităților Boroșneul Mare, Zagon, Păpăuți şi Covasna, pentru prevenirea și combaterea faptelor prin care se încalcă prevederile legale la regimul silvic.
În cadrul acestei acțiuni a fost depistat un bărbat care transporta cu o autoutilitară, circa 10 metri steri de lemn de foc, fără a deține documente legale de proveniență sau transport. În urma verificărilor s-a stabilit că materialul lemnos a fost expediat de către o societate comercială, fără documente legale.
S-a luat măsura sancționării, atât a șoferului cât și a societății, cu amenzi contravenționale în valoare totală de 7.000 de lei, iar cei 10 metri steri de lemn au fost confiscați.
IPJ Covasna . .
Agent principal de poliție
Marin Nicoleta