Polițistii covăsneni, împreună cu un specialist silvic din cadrul Gărzii Forestiere Brașov – Garda Forestieră a Județului Covasna, au organizat și executat, în perioada 9-21 iulie a.c., o acțiune în sistem integrat pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională prevăzute de legislația în vigoare din domeniul silvic.

Într-un comunicat de presă transmis către Redacția Mesagerul de Covasna, de reprezentantul Compartimentului Relații Publice din cadrul IPJ Covasna, se menționează că pe parcursul acțiunii au fost efectuate controale în partida silvică aparținând unui operator economic ocazie cu care polițiștii au constatat faptul că termenul de reprimire al parchetului de exploatare ar fi fost depășit.

Totodată, în urma activităților de verificare și control s-a constatat faptul că operatorul economic în cauză ar fi expediat și transportat în mod repetat nouă transporturi de material lemnos în baza a doar patru avize de transport.

„În baza celor constatate, polițiștii i-au aplicat operatorului economic 2 sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare totală de 12.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice și s-a dispus confiscarea valorică a cantității de 27,9 mc lemn de foc, specia fag, în valoare de  4.715,1 lei fără TVA.

Polițiștii împreună cu specialiștii Gărzii Forestiere, vor continua activitățiile specifice în vederea protejării fondului forestier, prin prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și depistarea și sancționarea faptelor de natură contravențională prevăzute de legislația în domeniul silvic.”- mai arată sursa citată.

M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail