Marți dimineața, în jurul orei 08:50, Poliţia Municipiului Sfântu Gheorghe a fost sesizată printr-un apel telefonic prin numărul unic de urgenţă 112, de către un bărbat de 48 de ani, cu privire la faptul că a găsit-o pe cumnata sa în vârstă de 51 de ani, din Sfântu Gheorghe, decedată în locuinţă.

Din primele verificări efectuate de poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului s-a stabilit că este vorba despre un suicid, femeia fiind găsită spânzurată în bucătăria locuinţei. La efectuarea controlului sumar, pe cadavru nu au fost identificate urme vizibile de violenţă, iar acesta a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Covasna în vederea efectuării necropsiei.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care a decedat persoana, fără a exista suspiciuni în cauză.

 

IPJ Covasna

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail