Expoziţia şi târgul nunţilor denumită „Ziua cea mare”, organizată sâmbătă şi duminică în sala de conferinţe a Liceului „Szekely Miko” din Sfântu Gheorghe, a adunat laolaltă în jur de 40 de expozanţi şi sute de vizitatori care au profitat de faptul că, sub un singur acoperiş, au avut posibilitatea să găsească aproape tot ce ţine de organizarea acestui importat eveniment din viaţa lor.

Cu mesele elegant aranjate ale restaurantelor Park, Şugaş, Castel şi Santana din Sfântu Gheorghe, standurile unor cofetării de unde te îmbiau torturi de ocazie alături de  prăjituri gustoase, rochiile de mireasă vaporoase, cu dantelă, broderii  şi pietre preţioase, albumele foto şi filmele de la nunţi care puteau fi vizionate pe ecranele laptopurilor, aranjamentele florale dar şi porumbei imaculaţi, standul de verighete şi alte bijuterii, ofertele agenţiilor de turism pentru proaspeţii însurăţei dar şi lenjerie fină, cosmetice şi  gene false, toţi expozanţii i-au aşteptat şi i-au întâmpinat, la „Ziua cea mare”, pe cei ce  le-ar putea deveni clienţi.

Miresele au avut de unde alege

La unul dintre standurile la care erau expuse rochii de mirese, una mai frumoasă decât alta, le-am întâlnit pe Gyorgy Eszter şi Szasz Emoke, două tinere absolvente de design vestimentar care au un atelier de creaţie în Miercurea Ciuc, şi care au venit la acest târg, la Sfântu Gheorghe. Cu bucuria pe care doar gândul că poţi să îţi aduci aportul la cel mai important eveniment din viaţa tinerilor, cele două  reprezentante ale Delikates Design ne-au spus, completându-se una pe alta: „Întotdeauna este interesant să participăm la o astfel de expoziţie deoarece poţi să discuţi personal cu viitoarele cliente, care, sperăm să ajungă la noi. Astăzi, pe la standul nostru (sâmbătă-n.red.) au trecut destul de multe tinere. Până acum am participat la târguri care au ţinut doar o singură zi, iar faptul că acest târg este organizat pe parcursul a două zile  face ca numărul vizitatorilor, care ar putea să ne devină clienţi, mai bine zis cliente,  să fie suficient de mare”. Szasz Emoke a menţionat că pentru închirierea unei rochii de mireasă  preţul variază între 600-800 lei, iar preţul de vânzare al unei rochii,  creată la comandă,  poate ajunge la suma de 2000-3000 lei. „Stilul nostru constă în modele simple, nu foarte încărcate, în care miresele să se simtă bine” a precizat tânăra creatoare.

Verighete… pentru o viaţă împreună

Prezent pentru a doua oară la acest eveniment, reprezentantul Bijuteriei Echt Golden SRL Sfântu Gheorghe, Gal Miklos, s-a arătat mulţumit de  numărul suficient de mare de vizitatori care s-au oprit la standul cu verighete şi alte bijuterii pe care această firmă le oferă clienţilor, de mai bine de 19 ani. „ Chiar dacă e un oraş mic, în Sfântu Gheorghe  avem nevoie de astfel de expoziţii care sunt benefice atât pentru expozanţi cât şi pentru vizitatori. Eu cred că noi avem obligaţia să fim prezenţi aici, indiferent de rezultat. Rezultatul îl vom vedea la urmă,” ne-a spus Gal Miklos. Noi le dorim viitorilor miri ca verighetele pe care şi le vor pune pe deget, în „ Ziua cea mare”, să îi unească, la bine şi la greu, pentru tot restul vieţii!

Standurile restaurantelor – unul mai frumos ca altul

Standul de prezentare al Restaurantului Şugaş din Sfântu Gheorghe  a atras privirea vizitatorilor prin eleganţă şi rafinament (dar nici cele ale concurenţilor nu erau mai prejos). Prezent la târg, reprezentantul firmei, Tanko Cristian, ne-a spus: „Am venit cu o ofertă legată  de meniu şi de decorarea sălii. La noi meniul începe de la 95 lei  şi poate urca până la 120-130 lei. Pentru cuplurile care  nu au timpul necesar organizării acestui eveniment,  noi avem posibilitatea să ne ocupăm  de comandarea tortului, de decorarea sălii dar şi  să-i  punem în legătură cu cei se ocupă cu muzică. Într-un cuvânt, ne putem ocupa de absolut  tot ce ţine de organizarea unei nunţi”. Acesta ne-a declarat că, în opinia sa, spaţiul expoziţional din sala de conferinţe a Liceului „Szekely Miko” este insuficient pentru numărul de expozanţi existenţi la acest eveniment.

Luna de miere aşteptată… şi pregătită de tinerii însurăţei

La Expoziţia şi târgul nunţilor a fost prezent şi reprezentantul agenţiei de turism „ Sun Travel” din Sfântu Gheorghe,  Joos Ştefan. Acesta a menţionat că este la prima sa participare la acest eveniment, şi este destul de mulţumit de numărul de vizitatori care au vizitat standul agenţiei. „Sunt cereri pe care luni trebuie să le onorăm, deja. Deocamdată am  stabilit contacte, urmând ca în cursul săptămânii viitoare să definitivăm contractele. Pentru luna de miere sunt destinaţii suficiente, începând de la cele exotice şi  până la cele cunoscute precum  Grecia, Turcia, Spania, Italia” a menţionat Joos Ştefan.

Organizatorii sunt mulţumiţi

„Ziua cea mare” a fost organizată, în acest an, de Camera de Comerţ şi Industrie Covasna în colaborare cu salonul de flori Cyclamen. Reprezentanta CCI, Bodor Tunde, a declarat că în calitate de organizatori sunt mulţumiţi „pentru că şi expozanţii sunt mulţumiţi”. Aceasta ne-a spus că numărul de vizitatori a fost mare, şi asta se datorează, în opinia sa, şi programului artistic cu muzică şi dans prezentat cu ocazia acestui eveniment.

Maria Graur

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail