. . Astăzi , 18 iulie, în calendarul ortodox se face pomenirea Sfântului Emilian de la Durostor.

Sfântul Emilian de la Durostor a fost soldat în armata română, în timpul împăratului Flaviu Claudiu Iulian (361-363). Sfântul Emilian de la Durostor a fost fiul prefectului Sabbatianus, din Durostor. Nu avem mai multe informații despre viața sa, însă, în actul său martiric se descrie pătimirea și trecerea sa la cele veșnice.

Edictul de la Milan, din anul 313, cand împăratul Constantin cel Mare a acordat libertate creștinismului în imperiul roman, aduce liniște pentru o vreme creștinilor. Dar după o jumătate de veac, păgânismul este reînviat prin împăratul Iulian Apostatul (361-363). În acea vreme a venit la Durostor vicarul Traciei, Capitolin, pentru a se convinge că toți locuitorii de aici aduc jertfe idolilor. Acesta aflând că toți locuitorii de aici se închina zeilor, a chemat la un ospăț pe toți dregătorii din cetate. Dar pe când petreceau ei, tânărul Emilian a luat un ciocan, a intrat într-un templu păgân și a sfărâmat toți idolii. Pentru această faptă este biciuit și aruncat în foc. Din actul martiric aflăm că iese nevătămat din foc, iar soldații lui Capitolin, care se aflau aproape de acest foc, au fost arți. Rămas în chip minunat nevătămat de foc, s-a însemnat cu semnul sfintei cruci și a zis: „Doamne Iisuse Hristoase, primește sufletul meu! Și zicând acestea, a adormit în pace“. Trupul său a fost luat de soția lui Capitolin, care era creștină, și îngropat cu cinste. Moaște ale Sfântului Emilian se găsesc în Catedrala mitropolitană din Silistra (Bulgaria), în Catedrala episcopală din Slobozia și în Biserica „Nașterea Maicii Domnului“ din Drumul Taberei, București.

Tot în această zi, facem pomenirea: Sfinților Mucenici Pavel, Teis și Valentina; Sfântului Mucenic Iachint din Amastrida; Sfântului Mucenic Marchel; Sfinților Mucenici Dasie și Maron; Sfântului Cuvios Pamvo; Sfântului Ștefan cel din Amasia, arhiepiscopul Constantinopolului; Sfântului Ioan, mitropolitul Calcedonului.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail