Astăzi, 27 mai, în calendarul ortodox se face pomenirea Sfântului Ioan Rusul
Sfântul Ioan Rusul s-a născut într-un sat din Rusia, în jurul anului 1690. Sfântul Ioan Rusul a participat ca soldat în razboiul rușilor împotriva turcilor din anul 1711. A fost luat prizonier de către tătari în luptele pentru dezrobirea Azofului și vândut unui ofițer superior turc.
Tinerii luați prizonieri în acea zonă au ales să renunțe la credința în Hristos și s-au făcut musulmani. Sfântul Ioan Rusul a refuzat să urmeze exemplul prietenilor săi și a răbdat cu mult curaj chinurile venite din partea asupritorilor. Ca prizonier a fost rânduit să îngrijească de vite. Grajdul vitelor îi devine și locul de odihnă. Deși i se oferă în timp o cameră apropiată de graj, refuză și continuă să doarmă alături de animale. Îi mulțumea lui Dumnezeu că l-a învrednicit să se facă următor al smereniei lui Hristos, Cel ce a primit a Se naște într-o iesle săracă, lângă Bethleem.
Prin rugăciunile Sfântului Ioan Rusul, grajdul se umplea de bună mireasmă. Dormea puțin, se ruga mult și se hrănea cu puțină pâine și apă. În fiecare sâmbătă mergea la o biserică închinată Sfântului Gheorghe și se împartasea cu Trupul și Sângele Domnului. A primit de la Dumnezeu darul de a cunoaște momentul trecerii sale la cele veșnice. Preotul care l-a împărtașit înainte de moarte, i-a adus Sfânta Împărtășanie într-un măr, pentru a fi ferit de fanatismul turcilor. După ce s-a împărtășit, a trecut la cele veșnice, în anul 1730.
Mai târziu, în anul 1773, Sfântul Ioan Rusul s-a arătat în vis preotului care îl împărtășise în fiecare sâmbătă, și i-a descoperit că trupul său este întreg și neputrezit. Preotul, călăuzit în chip minunat de Dumnezeu, a luat sfintele moaște ale Sfântului Ioan Rusul și le-a așezat în biserica „Sfântul Gheorghe”.
Amintim că în 1832, Osman Pașa a jefuit biserica „Sfântul Gheorghe” și a aruncat în foc moaștele Sfântului Ioan Rusul, dorind prin acest gest să se răzbune pe creștini. Trupul sfântului s-a mișcat, în mijlocul flăcărilor, ca și cum ar fi fost viu, dar nu a ars. I-a rămas numai o negreală de la jar și de la fum, negreală care se păstrează și astăzi ca mărturie a întâmplării de atunci.
