Astăzi, 27 Ianuarie, în calendarul ortodox se face pomenirea 
 Aducerii moaştelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur; Sf. Marciana împărăteasa.
Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur
Sfântul Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia, anul naşterii sale nefiind cunoscut cu certitudine, fiind plasat între 344 si 354. Tatal său, Secundus, care a deţinut o funcţie militară deosebită (magister militum Orientis), a decedat la scurta vreme de la naşterea copilului şi de aceea, sarcina creşterii şi a educaţiei acestuia i-a revenit mamei sale, Antusa, rămasă văduvă la vârsta de 20 de ani.
De la mama sa a primit Ioan primele elemente de învăţătură creştină şi, fără îndoială, dragostea faţă de Biserică. Studiază apoi filosofia, sub îndrumarea lui Andragatiu, iar retorica cu Libaniu, vestit sofist.
La vârsta de 18 ani, Meletie Mărturisitorul, conducătorul Bisericii din Antiohia, atras de calităţile intelectuale şi spirituale deosebite ale tânărului Ioan, îl ia în anturajul său. Se pare că Meletie a fost cel care l-a botezat, în acest răstimp, el studiază teologia sub îndrumarea lui Diodor din Tars.
Simţind o atracţie deosebită faţă de viaţa ascetică, Ioan încearcă, am putea spune experimental, să ducă o astfel de viaţă în sânul familiei, însă, în cele din urmă, simte nevoia de a se retrage în munţii din vecinatate, unde trăieşte timp de doi ani în post şi rugăciune, întrucât se îmbolnăveşte, este silit să revină acasă, spre marea bucurie a mamei sale.
Meletie foloseşte această ocazie şi îl hirotoneşte diacon, în 381. Este preocupat cu precădere de problema vieţii monahale, a fecioriei, cărora le dedică o serie de tratate scurte. Tot acum, elaborează tratatul său despre preoţie.
După cinci ani primeşte taina preoţiei din mâinile episcopului Flavian, în 386, care îl numeşte predicator al bisericii mari, zidită de împăratul Constantin. Îşi îndeplineşte cu deosebit zel şi conştiinciozitate îndatoririle de predicator. De altfel, perioada aceasta, 386-397, a fost deosebit de fructuoasă pentru el, întrucât cele mai vestite omilii ale sale aparţin acestei etape din activitatea sa.
După moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului (+397), împotriva voinţei sale, Ioan este ales urmaşul acestuia. Este adus în capitală din porunca împăratului Arcadiu, iar Teofil al Antiohiei a fost obligat să-l hirotonească episcop, la 26 februarie 398.
Rubrică realizată de Prof. Vasile Antonie Tămaş – Delavâlcele
 
 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail