În fiecare an, pe data de 7 august, o prăznuim pe Sfânta Teodora de la Sihla. Cuvioasa Teodora este prima româncă trecută în rândul sfinţilor.
. .
A fost fiica lui Ştefan Joldea, armaş, un fel de comandant de artilerie la Cetatea Neamţului. Ştefan Joldea, a trăit în comuna Vânători-Neamţ şi a avut două fiice pe Marghita (Marghiolita) şi pe Teodora. Aceasta din urmă se căsătoreşte cu Elefterie, însă, nu după mult timp cei doi vor intra în cinul monahal. Teodora a intrat la Schitul Vărzăreşti-Vrancea, iar soţul ei, la Schitul Poiana Mărului. Cuvioasa Teodora ajunge ucenica egumenei mănăstirii, schimonahia Paisia. Din cauza turcilor, egumena se retrage în Munţii Buzăului împreună cu Sfânta Teodora şi cu câteva maici. După zece ani de nevoinţă în Munţii Buzăului, ajunge în Munţii Neamţului.Ieroschimonahul Pavel, duhovnicul Sihăstriei, a dus pe fericita Teodora în părţile Sihlei, unde se afla un bordei părăsit. Acolo a rămas singură, numai cu Hristos, şi a petrecut mulţi ani în cea mai aspră nevoinţă pustnicească. Era la sfârşitul secolului al XVII-lea. Schitul Sihla încă nu luase fiinţă. Însă pădurile din împrejurimi adăposteau numeroşi pustnici.După un timp, Cuvioasa Teodora se mută din chilie în peştera de alături, unde rămâne până la moarte, ostenindu-se în post şi rugăciune, pentru ea şi pentru toată lumea. Puţina hrană şi-o procura, fie din fructele ce i le oferea pădurea, fie mai ales dintr-un fel de iederă, ce creşte până azi pe stâncile Sihlei, numită „iarbă dulce” sau „măcrişul Sfintei Teodora”.După moartea ieroschimonahului Pavel, vreme de câţiva ani, nu a mai ştiut nimeni de existenţa ei. Tradiţia menţionează că părinţii Sihăstriei observau cum păsările intrau pe geamul trapezei şi culegeau fărâmituri de pâine de pe masă, cu care zburau spre Munţii Sihlei. Doi fraţi din Sihăstria se învrednicesc să o vadă pe Teodora învăluită într-o lumină de foc. Sfânta le mărturiseşte acestora că Îl rugase pe Dumnezeu, timp de 40 de zile, că să îi trimită un preot care să o împărtăşească, întrucât simţea că trebuie să plece în curând la Hristos. Cei doi fraţi îl aduc pe ieromonahul Antonie, însoţit de diaconul Lavrentie. După ce şi-a mărturisit păcatele şi a fost împărtăşită cu Sfintele Taine, Sfânta Teodora şi-a ridicat privirile spre cer şi, rostind cuvintele „Slavă Ţie Doamne pentru toate”, şi-a dat duhul.Părinţii citindu-i toată rânduiala parastasului, au aşezat sfântul ei trup în mijlocul peşterii, unde a stat multă vreme. După mulţi ani ieromonahul Elefterie, auzind de toate acestea s-a retras la Mănăstirea Secu şi de aici la Sihla, ca să fie cât mai aproape de aceea care i-a fost soţie şi povăţuitoare duhovnicească. A trăit tot sub stâncile Sihlei, rugându-se lui Dumnezeu ziua şi noaptea. Apoi trecând din viată aceasta, a fost îngropat în poiana unde se află acum schitul. Trupul Sfintei Teodora a rămas tăinuit în peşteră, până după anul 1830, când familia domnitorului moldovean Mihail Sturza, care a reînnoit Schitul Sihla, a aşezat moaştele ei în raclă de preţ şi le-a depus în biserica schitului, spre închinare. Apoi, zidind o biserica nouă, la moşia familiei din satul Miclăuşeni – Iaşi, le-a adus în această biserica şi multă lume venea aici să se închine sfintei. Dar în anul 1856, în timpul ocupaţiei ruseşti, moaştele Sfintei Teodora au ajuns la Lavra Pecerska din Kiev, unde sfânta este venerată cu numele de Sfânta Teodora din Carpaţi.Sinodul Bisericii Ortodoxe Române, la 20 iunie 1992, a recunoscut şi proclamat în mod solemn sfinţenia Cuvioasei Teodora de la Sihla, stabilind ca zi de prăznuire data de 7 august.
