Astăzi, 30 iulie, în calendarul ortodox se face pomenirea Sfinţilor Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenetos şi Andronic (Lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului) . .

Sfântul Valentin

În fiecare an, la data de 30 iulie, Biserica Ortodoxă Română face pomenirea unui ales apologet al valorilor moralei cresşine. Este vorba de Sfântul Sfinţit Mucenic Valentin, episcopul Umbriei. Martirizat la Roma în a doua jumătate a secolului al treilea, el a rămas în conştiinţa Bisericii lui Hristos ca vindecător al celor bolnavi şi sfânt al iubirii creştine şi al familiei. În plină zi de sărbătoare, Sfântul Valentin îi binecuvântează pe credincioşii romani, o părticică din sfintele sale moaşte fiind depuse în Biserica Delea Nouă, din Bucureşti. Sfinţii Apostoli Sila, Silvan, Crescent, Epenetos şi Andronic au făcut parte din numărul celor 70 de Apostoli ai lui Hristos.

Sfântul Sila a fost trimis de la Iersualim la Antiohia, împreună cu Pavel şi Barnaba, ca să lămurească disputa legata de tăierea împrejur: dacă trebuie sau nu să fie tăiaţi împrejur cei care vin la credinţa în Hristos. Sfântul Sila a fost hirotonit episcop al Corintului.

Sfântul Silvan a fost episcop al Tesalonicului şi a primit multe chinuri până la trecerea sa la cele veşnice.

Sfântul Crescens a fost mai întăi împreună-lucrător cu Sfântul Apostol Pavel (II Timotei 4: 10), iar apoi Episcop în Galatia şi misionar în Galia, unde a primit moartea mucenicească în vremea împăratului Traian.

Sfântul Epenetos este pomenit în Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel (16: 5) şi a fost Episcop în Cartagina.

Sfântul Andronic, care a fost Episcop al Pannoniei (Romani 16: 7) şi a vestit învăţătura lui Hristos în Italia.

Tot astăzi, facem pomenirea: Sfintei Mucenite Iulita din Cezareea.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail