Astăzi, în calendarul ortodox se face pomenirea Sfântului Mucenic Talaleu

. .

Sfântul Talaleu a trăit în vremea împăratului Numerian (283-284). Tatăl lui se numea Veruchie, iar mama sa, Romilia. Ajunge medic, tămăduind bolnavii fără a cere nimic în schimb. În momentul în care Il mărturisește pe Hristos, judecătorul poruncește celor doi torționari, Alexandru și Asteriu, să-i perforeze genunchii și să-l atârne de un copac.

Dumnezeu, prin purtarea Sa de grijă, i-a orbit pe torționari, iar aceștia în loc să-l mutileze pe Talaleu, au găurit o scândură. Torționarii au fost biciuiți, pentru că s-a crezut că au făcut acest lucru intenționat. În urma acestei minuni, cei doi au devenit creștini și au primit moartea prin tăierea capului.

Sfântul Talaleu a fost supus mai multor chinuri, iar în cele din urmă a primit cununa muceniciei prin tăierea capului. Moaștele Sfântului Talaleu sunt prezente în biserica Sfântul Agatonicu din Constantinopol. Menționăm că Sfântul Talaleu este invocat atât în rugăciunile de la Sfântul Maslu, cât și în cele de la sfințirea apei.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail