Astăzi, 6 mai, în calendarul ortodox se face pomenirea Sfântului și Dreptului Iov. . .
Sfântul și dreptul Iov a trăit în Avsitida, teritoriu între Arabia și Idumeea. Tatăl său se numea Zaret, iar mama sa, Vosora. Persoana lui Iov este una istorică, nu este o legendă sau un mit. Despre existența istorică a lui Iov ne certifică Iezechiel care îl amintește pe Iov drept unul dintre cei mai mari drepți ai Vechiului Testament, alături de Noe și Daniel; Isus, fiul lui Sirah – Iov a ținut fără abatere toate căile dreptății; Iacob – Iov este un model de răbdare pentru cei credincioși.
Sfântul și dreptul Iov a fost un bărbat cinstit, drept și temător de Dumnezeu, și foarte bogat. Când a împlinit 70 de ani, Dumnezeu a îngăduit să cadă asupra lui cumplite ispite aduse de diavol. Într-o singură zi, Iov și-a pierdut toată averea, și în aceeași zi i-au murit toți fiii și fiicele. După aceea el însuși a căzut în niște boli cumplite, trupul lui prefăcându-se tot într-o rană din cap până în picioare. Dar Iov nu a grăit nimic rău împotriva lui Dumnezeu, ci a îndurat tot chinul cu răbdare, până la sfârșit. De amintit sunt și cuvintele lui: “Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în pământ”.
După toate cele îndurate, Dumnezeu i-a întors deplin sănătatea, i-a dat bogății mai mari decât avusese înainte, și i-a dăruit alți șapte fii și trei fiice, tot atâția copii câți îi muriseră. Sfântul și dreptul Iov a trăit încă 170 după această mare încercare, ajungând până la vârsta de 248 de ani. În toți anii vieții lui pe pământ dreptul Iov a adus neîncetat slavă lui Dumnezeu.Sfântul și Dreptul Iov este socotit de toată creștinătatea ca fiind pilda de răbdare în încercările îngăduite de Dumnezeu.