Astăzi, 9 februarie, în calendarul ortodox se face pomenirea  Sfântului Mucenic Nichifor.

. .

          Sfântul Mucenic Nichifor a trăit în secolul al III-lea şi era prieten cu preotul creştin Sapriciu. Diavolul a semănat ură între cei doi, încât, nu doreau să se mai întâlnească. După un timp, Nichifor şi-a venit în fire şi a trimis câţiva prieteni la preotul Sapriciu să-l roage să-l ierte. Pentru că nu a primit iertarea, Nichifor a mers singur la el, şi căzând la picioarele lui, i-a spus: „Iartă-mă, părinte, iartă-mă pentru Domnul”. Sapriciu nu i-a acordat iertare, iar Nichifor a plecat de la dânsul ruşinat.

          Din cauza prigonirii împotriva creştinilor, Sapriciu primeşte pedeapsa de a i se tăia capul. În acel timp a alergat Nichifor către Sapriciu să-şi ceară iertare. Prigonitorii i-au spus lui Nichifor: „Om nebun ca tine niciodată n-am văzut. Iată acesta merge la moarte, iar tu cu tot dinadinsul ceri de la el iertare. Ce trebuinţă îţi este să te împaci cu cel ce va muri îndată?”

          Însă, Sapriciu nu l-a iertat. De aceea, Dumnezeu a luat darul Său de la Sapriciu, şi îndată acesta s-a lepădat de El. Sapriciu a ales să nu fie ucis, făgăduind că va jertfi zeilor.Văzând Sfântul Nichifor că Sapriciu s-a lepădat de Hristos, a început să strige către călăi: „Eu sunt creştin şi cred în Domnul nostru Iisus Hristos, de Care Sapriciu s-a lepădat! Deci, tăiaţi-mă pe mine în locul lui”. Călăii n-au îndrăznit să-l ucidă fără voia ighemonului şi toţi se mirau că de bună voie se oferă morţii, strigând: „Sunt creştin şi zeilor voştri nu mă închin şi nu voi jertfi”.În urma acestei mărturisiri, Nichifor a fost tăiat pentru Hristos în locul lui Sapriciu.

Tot astăzi facem pomenirea: Sfinţilor Mucenici Marcel, episcopul Siciliei, Pangratie, episcopul Tavromeniei şi Filagriu, episcopul Ciprului; Părintelui Roman Cilicianul; Sfântului Mucenic Petru Damaschin.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail