Astăzi, 14 ianuarie, în calendarul ortodox se face pomenirea Sfinților  Părinți uciși în Sinai și Rait; Odovania Praznicului Botezului Domnului.

Sfinții Părinți care au fost uciși în Muntele Sinai și Rait, sunt sărbătoriți pe 14 ianuarie. Au trăit în secolele IV și V și au fost omorâți de barbarii din Arabia și Etiopia. Părinții din Muntele Sinai își petreceau zilele în chilie, pentru dobândirea liniștii. Avva Antonie spunea în acest sens, că precum peștii care stau la uscat mor, tot astfel și călugării care stau în afara chiliei, își pierd liniștea. Se adunau în biserică  și făceau împreună priveghere de noapte numai sâmbătă seara spre duminică, iar dimineața, la Sfânta Liturghie se împărtășeau cu toții. Vederea lor era îngerească, pentru că se topiseră trupurile lor de înfrânare și de priveghere; căci viețuiau ca și când erau lipsiți de trupuri, neavând nimic din cele ce s-au obișnuit a aduce plăcere și patimi. Își hrăneau trupul cu puține finice sau muguri de stejar. Unii mâncau o dată pe zi, alții în a doua sau a treia zi, iar alții numai o dată pe săptămână își întăreau trupul neputincios cu hrană. Barbarii, căutând aur și negăsind, i-au ucis pe părinții din Muntele Sinai și Rait. Monahul Amonie mărturisește că în prima năvalire a barbarilor au pierit 38 de părinți în Sinai și 39 în Rait.

Tot astăzi, facem pomenirea: Sfintei Nina, luminătoarea Georgiei; Sfântului Cuvios Teodul, fiul lui Nil cel Înțelept; Sfântului Cuvios Ștefan, ctitorul Mănăstirii Hinolacul;  Sfântului Cuvios Sava, arhiepiscopul Serbiei și ctitorul Mănăstirii Hilandar;  Sfintei Mucenițe Agni.
. .

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail