La dată fixă din an, pe 29 iunie, credincioşii îi prăznuiesc pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, care au fost martirizaţi împreună în anul 67.
În popor, sărbătoarea este cunoscută şi sub numele de Sânpetru,
marcând miezul verii agrare şi începutul secerişului.
De ziua Sf. Apostoli Petru şi Pavel peste o jumătate de milion de români îşi au onomastica. În jur de 380.000 dintre ei sunt bărbaţi, majoritatea acestora purtând unul dintre cele două prenume. Alte nume masculine sunt Paul, Petrică, Petrişor, Petruţ, Petruş şi Patronel.
Femeile sărbătorite sunt în jur de 121.000 , cele mai multe purtând prenumele de Paula (peste 45.000), dar se întâlnesc şi apelative precum Petronela, Petruţa ori Paulina. Tuturor sărbătoriţilor le urăm La Mulţi Ani cu sănătate şi bucurii !
Moştenit din latina populară în forma Chetru (Sanchetru, de la Sanctus Petrus), prenumele Petru a pătruns în Balcani pe filiera greco-slavă, metamorfozându-se în româneşte în variantele amintite, inclusiv cu diminutivele respective.
Prenumele Pavel reprezintă forma românească a lui Paul (latinescul Paullus, „Mic”). La noi s-au răspândit forme variate, în afară de Pavel, apărând şi Pavăl, Pavlu, Pavle (azi mai rare), cu diminutive ca Pavelică şi Păvălaş, iar pentru femei Pavelina, Paulina, Polina, cu derivaţii mai puţin numeroase, ca Paulica, Pavelica ori Paveluţa.
Sf. Petru avea numele evreiesc Simon, însă Iisus Hristos l-a preschimbat în Chefa („Piatră”), fiind de neam iudeu. S-a născut în Galileea în anul 10 î.Hr. şi a fost fratele Sf.Apostol Andrei, cel care a adus creştinismul şi în ţara noastră. Era pescar şi înainte de a deveni Apostol al lui Iisus şi-a făcut ucenicia la Sf. Ioan Botezătorul. După ce Iisus a săvârşit o minune pe când tânărul ucenic pescuia, Petru a fost uimit, fiind mai apoi chemat să devină în chip metaforic un „pescar… de oameni”. Adică să-l urmeze şi să-i îmbrăţişeze credinţa. Chit că la început era cam neîncrezător. A acceptat până la urmă nobila misiune, dar finalmente a plătit cu viaţa într-un chip dramatic. Şi-a trăit ultimii ani la Roma, unde a trăit martiriul crucificării cu capul în jos, dându-şi duhul pe data de 29 iunie a anului 67.
Sf. Pavel s-a numit şi el iniţial altfel: Saul („Furtună”). Se ştie că s-a născut în Tars, dintr-o familie de iudei de vază. Deşi nu a făcut parte dintre cei 12 ucenici, a fost considerat cel mai mare propovăduitor al învătăturii lui Hristos. A studiat la Şcoala marelui învăţat Gamaliel, la început apărând drept un conştiincios apărător al legii, chiar aprig prigonitor al creştinilor. Ulterior va deveni şi el un bun creştin, în urma unei întâmplări care l-a pus în mare cumpănă spirituală: în timp ce mergea spre Damasc pentru a-i prigoni pe creştini, i se arată într-o revelaţie copleşitoare Domnul Iisus şi îl întreabă cu o propoziţie rămasă celebră: „Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?”
Şocat, a meditat îndelung la semnificaţiile acest episod, care avea să-i schimbe filosofia vieţii. Episcopul Damascului l-a botezat în anul 34, preschimbându-i numele în Pavel („Linişte”). Tot acum, în mod miraculos, îşi recapătă vedera pe care şi-o pierduse în urma revelaţiei amintite mai înainte. Datorită schimbării credinţei, va fi prigonit de autorităţi, fiind închis de trei ori. În final, piere decapitat în aceeaşi zi cu Sf. Petru, pe vremea Împăratului Nero.
Ambii Sfinţi Apostoli Petru şi Pavel au devenit peste timp pilde vii de dăruire întru păstrarea şi răspândirea credinţei.
În Calendarul popular ziua de 29 iunie este numită Sânpetru de Vară şi marchează miezul sezonului agrar. De asemenea, acum să dă startul secerişului. În Pantheonul spiritualităţii autohtone Sânpetru de Vară este despărţit de fratele sau, Sânpetru de Iarnă cu aproximativ o jumătate de an.
În folclor Sânpetru apare adesea ca o divinitate telurică. Unele poveşti îl descriu drept un om chibzuit, gospodar, îmbrăcat în straie ţărăneşti. Era un neîntrecut pescar, dar se pricepea, totodată, la agricultură şi creşterea animalelor. Fiind foarte credincios şi un bun sfetnic, chiar Dumnezeu l-a luat aproape de el, încredinţându-i Porţile şi cheile Raiului. Legenda spune că întrucât Sânpetru era desemnat mai marele peste cămările cereşti, a împărţit hrana fiarelor, favorizând, în special, lupii, pe 29 iunie fiind sărbătoarea acestor vieţuitoare ale pădurii.
Azi nu se pun capcane pentru a le prinde, de asemenea, temutele jivine nu sunt alungate cu focuri de armă, pentru ca aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu mai omoare vitele din gospodării.
În aceasta zi sfântă este obiceiul creştinesc de se face din nou pomenirea morţilor, datină ce se succede la multe asemenea praznice religioase. Dimineaţa femeile duc la biserică felurite bucate, fructe, colaci, colivă spre a fi sfinţite, oferindu-se apoi celor săraci veniţi la porţile cimitirului. Datina spune că este bine să se împărtă mere dulci şi miere prietenilor şi vecinilor, urându-le să aibă spor în munca lor şi să fie sănătoşi.
O superstiţie străveche nu permite femeilor să mănânce mere până de Sânpetru, spre a nu…supăra morţii! Totuşi, femeilor tinere le este îngăduit să guste un măr de poftă, însă cele în etate trebuie să se abțină.
De-a lungul timpului au apărut şi s-au menţinut o seamă de obiceiuri legate de datina Sânpetrului de Vară. Așa este marea Serbare populară de la Vâlcele, intitulată „Nedeia Sânpetrului”
Hramul Bisericii „Sf. Apostoli Petru şi Pavel”, din Zagon
În continuarea unor momente pline de emoţie şi evlavie care tocmai au avut loc în judeţul Covasna, cum ar fi Hramurile de la Mănăstirile din Valea Mare şi Mărcuş, astăzi a venit rândul credincioşilor ortodocşi din comuna Zagon să se bucure de oaspeţi. La impunătoarea biserică din localitate are loc sărbătorirea Hramului acestui frumos lăcaş de cult de ziua „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel”.
Edificată cu entuziasm şi trudă, eforturi materiale şi fizice, multe zbateri din partea sătenilor şi a părintelui Nicolae Hagiu, între anii 2000-2008 s-a durat o mândreţe de lăcaş de cult. Impnătoarea biserică reprezintă o adevărată bijuterie arhitectonică, aflându-se peste drum de vechea Biserică din lemn, monument vechi de peste două secole, un simbol al spiritualităţii româneşti.
Iată cum tradiţia s-a îmbinat minunat cu noutatea la Zagon, graţie strădaniilor acestor gospodari minunaţi, păstoriţi de entuziastul părinte Nicolae Hagiu.
Sărbătoriţilor ce au astăzi Ziua onomastică le adresăm încă o dată urările cuvenite, dorindu-le tuturor numai bine!
Horia C. Deliu
