Mitropolitul Ardealului, Andrei Şaguna, canonizat în anul 2011 de Biserica Ortodoxă, va fi omagiat săptămâna aceasta la Sfântu Gheorghe, în cadrul unor manifestări organizate de mai multe asociaţii româneşti din judeţul Covasna.

Dr. Ioan Lăcătuşu, unul dintre organizatorii „Zilelor Andrei Şaguna”, a declarat ieri, pentru AGERPRES, că sfântul ierarh se numără printre cei mai mari apărători ai ortodoxiei, identităţii naţionale şi unităţii românilor, iar pentru românii din judeţul Covasna a fost „un sprijin, un izvor de credinţă şi nădejde”.

Acesta este cel de-al 22 an consecutiv în care comunitatea românească din judeţul Covasna cinsteşte memoria sfântului ierarh Andrei Şaguna, de la trecerea căruia la cele veşnice se împlinesc 141 de ani. Manifestările comemorative vor începe mâine la statuia mitropolitului Andrei Şaguna ridicată în vecinătatea Bisericii ortodoxe şi a primei şcoli confesionale româneşti din Sfântu Gheorghe, atestată documentar din anul 1799.

Evocarea memoriei sfântului ierarh va fi urmată de o slujbă de pomenire a membrilor fondatori ai Ligii cultural-creştine „Andrei Şaguna” din Sfântu Gheorghe trecuţi în eternitate, organizaţie fondată în anul 1992 cu scopul păstrării şi afirmării culturii, istoriei, limbii şi identităţii româneşti în judeţul Covasna. Liga „Andrei Şaguna” s-a numărat printre iniţiatorii propunerii de sanctificare a mitropolitului, propunere acceptată de Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române care l-a canonizat în anul 2011 şi l-a trecut în rândul sfinţilor din calendarul creştin ortodox.

Tot mâine, sub genericul „Sfatul înţelepţilor”, va avea loc întâlnirea membrilor comunităţii româneşti distinşi cu titlul de „Cetăţean de onoare” şi „Pro Urbe”.

Manifestările reunite sub genericul „Zilele Andrei Şaguna” vor continua până la sfârşitul săptămânii cu expuneri, lansări de carte, mese rotunde şi dezbateri pe teme legate de istoria şi cultura românească, de convieţuirea interetnică, precum şi alte subiecte de actualitate. Printre invitaţi se numără oameni de cultură, cercetători, teologi, muzeografi, arheologi, istorici, etnografi, arhivişti, sociologi etc. Cea de-a XXII-a ediţie a Zilelor „Andrei Şaguna” se va încheia pe 29 iunie cu Nedeia Sânpetrului de la Vâlcele, o tradiţională serbare românească.

Mitropolitul Andrei Şaguna (1808-1873) a fost primul preşedinte al ASTREI, fondatorul a peste 800 de şcoli confesionale româneşti în Ardeal, al primului ziar românesc din Transilvania şi autorul a numeroase cărţi, tratate istorice şi teologice ortodoxe. Şaguna a fost, de asemenea, conducătorul delegaţiei care a tratat la Viena recunoaşterea naţiunii române după Adunarea de la Blaj din 1848.

Manifestările dedicate acestuia sunt organizate de Liga Cultural-Creştină „Andrei Şaguna” şi Centrul European de Studii Covasna-Harghita, în parteneriat cu Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Centrul European de Studii în Probleme Etnice al Academiei Române, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, Despărţământul Astra Covasna-Harghita, cu sprijinul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, S.C. Ştefadina SRL Bucureşti, Consiliului Local al Municipiului Sfântu Gheorghe, al Primăriei şi al Consiliului Local al comunei Vâlcele.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail