În mod fericit, în acest final de săptămână vom cinsti două evenimente religioase importante: sâmbătă, 23 aprilie este Ziua Marelui Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă, patronul spiritual al municipiului reşedinţă de judeţ Covasna, iar duminică, 24 aprilie sunt Floriile, când creştinii ortodocşi serbează Intrarea Domnului Iisus Hristos în Ierusalim.
Fiind conjunctura de acest fel, vom reuni în cadrul rubricii noastre „Tradiţii” ambele Sărbători într–un singur material, relatând despre semnificaţia lor şi despre anumite obiceiuri specifice din judeţ.
O mulţime de sărbătoriţi
Cum un mare număr de concetăţeni poartă apelativul biblic de Gheorghe, este un minunat prilej de bucurie evocarea numelui Marelui Mucenic, constituind una dintre sărbătorile populare ale românilor.
Potrivit statisticilor actuale pe poziţia secundă, după Maria, în lista celor mai frecvente prenume românești se află Gheorghe, peste 710.000 bărbași fiind astfel botezaţi. Gheorghe provine dintr-un substantiv comun frecvent folosit în perioada greco-romană, care înseamna protector al pământului. La greci este pronunţat şi Iorgos, formă care a pătruns şi în limba română la începutul secolului al XV-lea, de unde provin şi formulele Iorgu, Iordache, Jorj, ce sunt, de asemenea, sărbătoriţi astăzi. Se adaugă şi alte variante masculine mai puţin numeroase ca George, Geo, Georgel, Gelu, Gyuri, precum şi cele feminine de Georgeta, Gina, Georgiana, Geta, Gheorghiţa, Gherghina, Gica.
Să spunem, de asemenea, că dintr-o lungă listă a prenumelor femeilor şi bărbaţilor ce poartă nume de flori şi care îşi vor serba onomastica duminică, amintim în cele ce urmează următoarele, scrise în ordine alfabetică: Anemona, Brânduşa, Camelia, Codruţa, Crăiţa, Crina, Crizantema, Delia, Floarea, Florica, Florentina, Florina, Garofiţa, Garofina, Gherghina, Iris, Lăcrămioara, Margareta, Micşunica, Narcisa, Panseluţa, Romaniţa, Trandafira, Violeta, Viorica, Zambila, precum şi Codrin, Codruţ, Crin, Florin, Florentin, Laurian, Laurenţiu, Ghiocel, Mugurel, Narcis, Viorel.
Tuturor sărbătoriţilor le urăm zile senine, sănătate, bucurii şi tradiţionalul „La Mulţi Ani”!
Viaţa şi faptele Marelui Mucenic Sf. Gheorghe
În popor circulă multe povestiri şi legende legate de Marele Mucenic Sf. Gheorghe. Cea mai cunoscută imagine, întâlnită pe frescele mănăstirilor, bisericilor, în icoanele pe care le aveam acasă îl înfăţişează pe Sfânt în chip de războinic pe un cal alb, omorând un balaur.
Ilustrul personaj a trăit pe vremea împăratului Diocleţian,văzând lumina zilei în localitatea turcească Cappadochia. Încă de mic a fost educat în dreapta credinţă, având părinţii creştini. Şi-a pierdut de timpuriu tatăl, mutându-se cu mama în Palestina. Fire studioasă, dar şi vitează, tânărul a ajuns repede conducător în garda împăratului, ceea ce constituia o mare cinste.
Însă, începând cu anul 303 suveranul-păgân, ce fusese până atunci tolerant cu creştinii, şi-a schimbat poziţia la indemnul ginerelui său, Galeriu, declanşând o aprigă persecuţie împotriva celor ce i se închinau Mântuitorului. Cei mai slabi s-au lepădat de credinţă, fiindcă altminteri plăteau cu viaţa opţiunea lor, dar creştinii adevăraţi, printre care se afla şi tânăra căpetenie, nu au vrut să se închine la idoli, asumându-şi deschis convingerile religioase. Suferind consecinţele.
Or această nesupunere l-a înfuriat groaznic pe Diocleţian, care deşi ţinea la tânărul comandant, l-a aruncat în temniţă, poruncind să fie torturat. Populaţia asista înmărmurită la chinurile prin care trecea viitorul sfânt, dar cu toate acestea rămânea viu şi nevătămat. Ba a făptuit şi minuni, readucând viaţa în trupul unui deţinut ce fusese declarat mort. Ca atare, mulţi oamenii din vremea sa – deşi erau speriaţi de chinurile la care fusese supus – au trecut în taină la credinţa întru Hristos. Chiar soţia împărătului, Alexandra, a procedat la fel, devenind creştină.
Toate încercările despotului de a-i face pe cei doi să renunţe la convingerile lor spirituale s-au dovedit inutile, aşa încât s-a dat poruncă să li se taie capetele.
Pe drumul spre execuţie împărăteasa Alexandra şi-a dat duhul, iar în 23 aprilie s-a făptuit crunta sentinţă în privinţa căpeteniei creştine Gheorghe. De atunci data respectivă a intrat în conştiinţa creştinătăţii ca ziua jertfei Purtătorului de Biruinţă – Marele Mucenic Gheorghe.
Datini pitoreşti
Pe vremuri, în calendarul agricol 23 aprilie era socotită data când primăvara s-a instalat definitiv, activităţile la câmp, cu animalele intrând într-un nou ciclu.
Tradiţia spune că în dimineaţa zilei cu pricina, încă înainte de ivirea Soarelui bărbaţii trebuie să mergă la o apă curgătoare şi să spele până la brâu, dacă vor să rămână teferi tot anul. Fetele de măritat ţineau seminţe de busuioc în gură, pentru a mirosi frumos, convinse că ursitul îşi va face aparţia cât de curând. Dacă vremea era umedă, însemna că roadele vor fi îmbelşugate.
Am văzut în trecut, în anumite sate româneşti, cum pe la porţi gospodarii aşezau crenguţe verzi, ramuri de răchită sau fag, ca simbol al revenirii naturii la viaţă. De asemenea, se puneau asemenea rămurele şi pe la fântâni, pentru a proteja puritatera apei.
Gospodinele mai superstiţioase lăsau peste noapte câteva buruieni descântate în galeata de muls plină cu apă. A doua zi tăiau mărunt aceste plante şi le puneau în hrana vitelor, pentru a le proteja de boli.
Sărbătoarea de Sângiorz
. . 
Praznicul creştin de Sf. Gheorghe mai este cunoscut în popor şi cu numele de Sângiorz, fiind considerat din vechime debutul Anului Pastoral. În zonele montane ale judeţului nostru, unde creşterea ovinelor este la mare cinste din tată-n fiu (ca prin părţile Voineştiului şi Breţcului, bunăoară) ciobanii deveneau personajele importante ale comunităţii în aceste zile. În centrul satului se aducea aşa-numita „Roată a Vieţii”, care reprezenta perpetuarea generaţiilor şi continuarea tradiţiilor păstoreşti.
Am auzit o legendă la Păpăuţi care istorisea de apariţia în noaptea de dinaintea Sărbătorii de Sângiorz a unor „vrăjitoare”, ce ameninţau culturile şi vitele. Pentru alungarea acestor duhuri rele se făceau anumite practice magice. Sigur, nu toată lumea credea în ele, însă folcorul a păstrat şi asemenea mostre de eresuri populare.
Tot la acest capitol pot fi înscrise povestirile fantaste referitoare la „farmazonii” ce practicau vrăji pentru a lăsa sterpe vacile şi a măna holdele oamenilor răi la suflet. Pentru asta puneau câte un drob de sare vrăjită în calea vitelor ce mergeau la păşune dimineaţa.
Duminica Floriilor
După stăvechea datină creştină în ultima duminică (anula acesta pe 24 aprilie 2016) din lungul Post ce precede Paştele Ortodox are loc cinstirea Intrării Domnului Iisus Hristos în Ierusalim, numită şi ziua de Florii sau Duminica Stâlparilor. Este primul praznic împărătesc cu dată variabilă, ce se schimbă anual, şi care se derulează sub semnul ramurilor de salcie abia înverzite.
Ca atare, în multe icoane apare ilustrat într-un mod sugestiv momentul Intrării în cetate a Mântuitorului călare pe un asin alb, aclamat de mulţime, care i-a aşezat în cale flori, ramuri de finic, palmier şi de măslin. Este singurul moment din existenţa-i pământeasca în care Iisus a acceptat să fie aclamat ca Împărat.
Ultima Dezlegare la peşte din Postul Paştelui
Duminică va fi o zi deosebită pentru persoanele ce au ţinut Post, fiind a doua „Dezlegare la peşte“. Prima a avut loc de Buna Vestire, acum permiţându-se savurarea unei alte mese alcătuită din această delicatesă, ba chiar degustarea unui pahar de vin. Imediat urmează o perioadă de asceză, Săptămâna Patimiilor, iar în Vinerea Mare se ţine Post negru.
După cum se ştie, peştele constituie un simbol hristic, Mântuitorul având poftă să deguste în ziua memorabilă când a intrat în Ierusalim o bucăţică de peşte. Referindu-se la Post, Sfântul Ioan Gură de Aur a spus că această practică de curăţire spirituală şi trupească este binevenită, fiindcă „potoleşte trupul, înfrânează poftele cele nesăturate, curăţeşte şi înaripează sufletul, îl înalţă“.
Zeiţa primăverii
În aceste zile de primăvară capricioasă, creguţele plăpânde ale sălciilor reprezintă simbolul renaşterii naturii la viaţă. Tocmai din acest motiv sunt aduse în duminca Floriilor spre a fi sfinţite la biserică, iar mai apoi luate acasă şi puse la icoană, la uşi, reprezentând o protecţie magică a credincioşilor, contribuind la alungarea duhurilor rele. Acum este vremea în care îşi face apariţia (potrivit mitologiei populare) şi Zeiţa primăverii, care ocroteşte natura, oamenii şi necuvântătoarele.
În aşezările judeţului nostru unde există populaţie ortodoxă, de Florii oamenii vor merge, aşadar, duminică-dimineaţa la biserică, ducând crenguțe de salcie spre a fi sfinţite. La Zagon am asistat, în ultimii ani, la acest frumos ritual, toţi închinătorii, mari şi mici, îmbrăcaţi de sărbătoare, purtând în mâini ramuri verzi, pe care le aşează pe o masă aşezată lângă altar. După ce preotul Nicolae Hagiu ispăveşte slujba, masa ce geme de rămurele este dusă în curte. Acolo fiecare credincios primeşte la plecare un mic snop de fire sfinţite, pe care-l ia acasă, spre a aşeza mlădiţele lângă icoane, pe la geamuri, la uşi sau la porţi, fiind aducătoare de noroc. Cele vechi abia acum se aruncă, undeva în pădure.
Credinţa străbună
„Credinţa în bunul Dumnezeu ne-a învăţat să facem aşa, ne spunea tânărul Ioan Hosu, din satul Păpăuţi, acest ritual fiind învăţat de la părinţi şi bunici. El are darul de a ne feri de boli, a aduce linişte şi armonie în familie, belşug în ogradă”.
În prealabil credincioşii merg la mormintele strămoşilor spre a le curăţa de buruieni, a planta flori şi a le îngriji. În Duminica Floriilor se anină de cruci ramurele de salcie prinse în cerc.
La semnificaţia veche de reînviere a naturii s-au adăugat, de-a lungul vremii, obiceiuri noi ce ţin de venerarea celor dispăruţi. Există obiceiul ca gospodinele să pregătească anumite bunătăţi, pe care să le ofere de pomană celor sărmani – „Moşii de Florii”- ca să nu păţească şi ele precum mama lui Lazăr, ce a murit de dorul…plăcintelor.
Este un obicei creştinesc de a se face pomeni, pentru odihna sufletească a celor care au trecut în lumea de dincolo.
Vă dorim zile frumoase şi o săptămână plină de satisfacţii spirituale înaintea Sfintelor Paşti.
Horia C. Deliu
