. . În contextul unei discuţii despre noua creşă din oraş – care trebuia să fie finalizată şi predate de către constructor la sfârşitul anului trecut – primarul oraşului Sfântu Gheorghe, domnul Antal Arpad, a spus că primăria are în plan înfiinţarea a două noi creşe, pentru încurajarea familiilor tinere de a face mai mulţi copii, dar şi pentru a veni în sprijinul mămicilor care doresc să se întoarcă în câmpul muncii la împlinirea vârstei de 2 ani a copilului.

Acesta a dezvăluit, pentru Mesagerul de Covasna, că planurile  sale de la începutul mandatului de primar  au  fost de a face din Sfântu Gheorghe un oraş cochet, unde famliile cu 2-3 copii să poată avea tot sprijinul  în a şi-i creşte fără presiunile  la care sunt supuşi locuitorii oraşelor mai mari.

„Chiar este un scop al nostru, să atragem în oraş tineri care vor să aibă 2-3 copii, pentru că eu cred că Sfântu Gheorghe are o mărime în care o familie tânără poate să crească 2-3 copii. Şi foarte multe servicii pe care le facem sunt în direcţia aceasta. În urmă cu 5-6 ani mi-am propus ca Sfântu Gheorghe să fie un oraş cochet. În acest moment în România media naşterii este 1,1. Dacă luăm în considerare câţi trăiesc în sărăcie adâncă şi au 8-10 copii, atunci ne dăm seama că media este undeva la 0,7-0,8 în rândul celor care nu trăiesc în sărăcie. Eu cred că este o problemă foarte mare. (…) Îmi doresc să fie mai multe creşe în oraş pentru că şi creşele pot ajuta, mai ales mamele, să se integreze, dacă doresc, pe piaţa muncii”, a declarat Antal Arpad.

Acesta a spus că planul ar fi ca primăria să se ocupe cu renovarea a două clădiri care vor deservi acestui scop, una dintre ele fiind deja aleasă. „Vrem să mai facem cel puţin încă o creşă în oraş. Avem deja locaţia dar s-ar putea să facem două creşe. Nu construcţii noi, ci vorbim despre construcţii care există şi pe care le transformăm în aşa fel încât să funcţioneze. Din punct de vedere demografic se justifică, pentru că nu prea au fost creşe în oraş. Practic, în România instituţia creşei a cam fost distrusă în ultimele decenii, iar Sfântu Gheorghe este un oraş unde cifrele arată că se nasc mai mulţi copii decât în alte oraşe”, a mai spus acesta.

În momentul de faţă, actualul sediul al creşei de la parterul unui bloc de pe strada Daliei găzduieşte în medie aproximativ 25-30 de copii din cei 45 înscrişi, care sunt supravegheaţi de cei 9 angajaţi. Noua creşă, care va funcţiona în clădirea veche de peste 150 de ani, complet renovată, în care au avut sediul cabinete medicale de familie şi o farmacie, va putea primi 60 de copii.

Lucrările la noua clădire a creşei municipale au început pe 16 februarie 2013,  având o valoare totală de 2.265.449 lei, din care 1.3 milioane de lei fonduri europene, 208 mii de lei contribuţia Guvernului României şi aproape 700 de mii de lei din fondurile municipalităţii. Termenul de predare a clădirii renovate a fost 15 decembrie 2014, însă constructorul a sistat lucrările pe motiv că a venit frigul. Din păcate, niciun reprezentant al firmei contractate nu a fost de găsit pentru a oferi mai multe detalii.

Maricela Dan

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail