Peste câteva zile, străzile Korosi Csoma Sandor, Daczo, Bisericii şi Voican din Sfântu Gheorghe vor deveni străzi cu sens unic de circulaţie.
În cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc ieri, primarul Antal Arpad a declarat că odată cu efectuarea lucrărilor de reabilitare pe cele patru străzi, au fost create trei benzi – una pentru parcarea autoturismelor, una pentru circulaţie şi una pentru biciclişti.
Deşi în ultimii ani mai multe străzi din municipiul reşedinţă de judeţ au devenit căi de circulaţie cu sens unic, edilul oraşului Sfântu Gheorghe consideră că pentru fluidizarea circulaţiei şi pentru crearea a noi locuri de parcare, precum şi pentru realizarea a noi piste pentru biciclişti, ar trebui ca şi pe alte artere din oraş să se renunţe la circulaţia pe două benzi. „Noi ne dorim ca în municipiul nostru să circule cu bicicleta cât mai multe persoane, şi cât mai puţin cu autoturismele”, a declarat Antal Arpad.
În ceea ce priveşte pistele pentru biciclişti, primarul municipiului Sfântu Gheorghe a menţionat faptul că în prezent, pe str. Borviz acestea sunt în construcţie, iar pe str. 1 Decembrie 1918 şi pe B-dul Grigore Bălan se va face marcarea lor. Potrivit acestuia, dacă în momentul de faţă pistele pentru biciclişti din Sfântu Gheorghe sunt realizate doar pe anumite sectoare din oraş, fără a fi legate între ele, autoritatea locală doreşte ca peste câţiva ani de zile acestea să fie continue.
Antal Arpad a precizat că în vederea creării unor condiţii optime de circulaţie spre Şugaş Băi, în sezonul rece, pe str. Borviz a fost turnat primul strat de asfalt urmând ca în primăvară să fie turnat şi statul de uzură.
Maria Graur