Pe 26 octombrie se sărbătoreşte Sf. Mare Mucenic Dumitru – Izvorâtorul de Mir. În popor este numit și Sâmedru, constituind patronul iernii pastorale, ocrotitorul caselor şi paznicul care-i apară pe oameni de fiarele sălbatice.
Împreună cu Sângiorz (Sf. Gheorghe), Samedru împarte anul păcurăresc în două anotimpuri simetrice: Vara pastorală (între 23 aprilie – 26 octombrie), ce are ca miez al timpului Sărbătoarea de Sântilie ( 20 iulie ), şi Iarna păstorească ( intervalul 26 octombrie – 23 aprilie), cu perioade de apogeu la 16 ianuarie (Sânpetru de Iarnă).
Personajul pe care-l cinsitim s-a născut la Tesalonic, în Grecia, în secolul al III-lea (284- 311), fiind botezat în taină de părinţii săi de teama prigoanei religioase la care erau supuşi creştinii pe vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian Galeriu. A fost educat întru Creştinism de către părintele său, om de vază, conducătorul Cetăţii Tesalonicului. Micul Dimitrie era iniţiat pe ascuns în toate tainele Sfintei Credinţe, fiind îndemnat să manifeste milostenie faţă de cei sărmani, să facă numai bine în viaţă.
Şi aşa tânărul Dimitrie a ajuns după moartea tatălui său moştenitor nu numai al multor averi, ci şi un om erudit, un bun creştin, un suflet nobil, fiind numit voievod în locul tatălui său, ajungând să fie iubit şi respectat de concetăţeni. Numai că propovăduind fără ocolişuri dreapta Credinţă, a stârnit mânia puternicilor vremii, chiar a Împăratului Romei. Acesta l-a pus să aducă jertfă zeilor, dar Dimitrie a refuzat şi mărturisind credința întru Hristos, a fost întemniţat. Nu şi-a lepădat convingerile până în ultima clipă, fiind ucis cu suliţele alături de alţi creştini.
Peste mulţi ani, când i s-au dezgropat rămăşiţele, acestea izvorau un mir binemirositor, care a vindecat mulți suferinzi. De unde şi faima de Izvorâtorul de Mir. Până în zilele noastre se fac procesiuni la moştele sale, iar credincioşii merg la biserică spre a-i cinsti numele şi a-i cere ajutorul.
Se spune la ţară că Sâmedru vine şi „încuie” vara, desfrunzind codrul. Odinioară oamenii satelor credeau că duhul lui Sâmedru umbla pe pământ însoţit de Sângiorz, cu care făcuse un legământ: unul să înfrunzească natura, să o readucă la viaţă, iar celalalt să aducă frigul şi să o amorţească peste iarnă.
Pe vremuri, în ajun de Sf. Dumitru avea loc o datină numită „Focurile lui Sâmedru”, care în anii din urmă s-a cam pierdut. Sătenii aprindeau focuri mari şi se adunau în jurul lor, sărbătorind simbolic finele anului agricol. Credinţele şi legendele populare îl înfaţisează pe Sâmedru ca pe un bătrân pastor sau crescător de vite. Acum, în toamnă târzie, într-o perioadă de îmbătrânire simbolică a timpului, se considera că zeitatea populară murea şi învia simbolic în cadrul acestui ceremonial nocturn numit „Focurile lui Sâmedru”, la care participa întreaga comunitate.
Pentru pregătirea focului se tăia un brad verde şi clădea în jurul lui un rug de cetini uscate. Se puneau de jur împrejur multe paie şi lemne uscate, în aşa fel încât flacara să fie înaltă, iar la sfârşit să rămână mult jar.
Mai ales tinerii rămâneau peste noapte în jurul rugului, săreau peste foc când se mai domolea, chiuiau, iar în final duceau tăciunii în gradină şi livadă, pentru a fi rod bogat în anul următor.
La Mulţi Ani sărbătoriţilor !
Astăzi, de de Sf. Dumitru în jur de 340.000 de români îşi sărbatoresc Ziua onomastică. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt bărbaţi. Circa 285.500 se numesc Dumitru, cam 8.500 – Mitică, peste 5.400 – Dimitrie, în jur de 1.250 – Dumitrache, restul fiind variante de genul Dimitri, Mitu, Mitru etc.
Dintre reprezentantele sexului frumos se numesc Dumitra (circa 34.500), Dumitriţa (6.400), Dumitrica (396), Dumitrana (374) sau Demetra (325).
La Multi Ani tuturor!
Horia C. Deliu
