Peste 250 de persoane din județele Covasna, Harghita și Mureș au participat sâmbătă, 19 octombrie a.c., la „Șezătoarea Românilor” organizată de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM)  şi Asociaţia „Calea Neamului”, în Bucureşti, cu scopul de a-şi reafirma identitatea şi credinţa strămoşească.

Evenimentul, denumit generic „şezătoare” a cuprins un pelerinaj la Sfintele Moaşte şi la Troiţa Românilor din Covasna şi Harghita de la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, o paradă a portului naţional şi un spectacol folcloric susținut în Piaţa Universităţii din capitală.

Într-un comunicat de presă transmis către Mesagerul de Covasna, președintele FCRCHM, Dragoș Burghelia, „anunță cu deosebită bucurie și mândrie succesul ediției din acest an a Șezătorii Românilor, desfășurată pe 19 octombrie 2024 în capitala țării, București”.

Evenimentul a fost ghidat de valorile fundamentale ale Iubirii de Neam, Credinței Strămoșești și Idealurilor Naționale. Sute de români din inima țării s-au reunit în capitală pentru a celebra împreună tradițiile și valorile noastre străvechi, demonstrând încă o dată puterea unității și frumusețea moștenirii noastre culturale. Programul a inclus o paradă a portului popular și spectacole folclorice vibrante, aducând în centrul Bucureștiului culorile, sunetele și spiritul autentic al comunităților din Covasna, Harghita și Mureș”, a menționat Dragoș Burghelia.

Acesta adresează  mulțumiri conducerii Asociației „Calea Neamului” și tuturor românilor prezenți la acest important eveniment.

Mulțumesc din suflet Asociației Calea Neamului și lui Mihai Tîrnoveanu pentru colaborarea frățească și sprijinul necondiționat! De asemenea, mii de mulțumiri tuturor românilor de bună credință care au răspuns la apelul Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș și au venit de la mari distanțe pentru a fi alături de noi, la acest eveniment de suflet. Datorită lor această acțiune a prins viață și s-a înfăptuit cu succes!

De la parada portului popular până la spectacolele folclorice vibrante, am reușit să aducem în centrul Bucureștiului culorile, sunetele și spiritul autentic al comunităților noastre. Împreună am demonstrat încă o dată puterea unității și frumusețea tradițiilor noastre”.

Potrivit președintelui FCRCHM, Dragoș Burghelia, acest eveniment nu a fost doar o celebrare locală, ci un mesaj puternic la nivel național despre importanța păstrării și promovării moștenirii noastre culturale.

„Trebuie ca liderii de la București să nu uite că noi SUNTEM și VOM FI români, aici în curbura Arcului Carpatic și că avem nevoie de sprijinul total al autorităților centrale pentru a ne păstra vie limba, credința și tradițiile”, a subliniat acesta.

În calitatea de coorganizator, pentru a doua oară, a „ Șezătorii Românilor din Covasna, Harghita și Mureș” organizată la București, Mihai Târnoveanu, președintele Asociației „Calea Neamului” a scris, pe pagina sa de socializare:

 Mărturia românească a Inimii Țării, Covasna, Harghita, Mureș, la București, între Biserica Sfântul Gheorghe Nou și Mihai Viteazul, Piața Universității!

Ansamblurile și soliștii au dat dovada unui profesionalism de mare clasă, iar asta presupune dincolo de talent, muncă, efort constant, îndelungat, sacrificii și mari inimi de români. Tot respectul și toată recunoștința pentru eroii Tradiției, fără de care nimic nu ar fi fost posibil:

Plai Întorsurean, coordonare Tonie Cornel Mihai, din Întorsura Buzăului, Junii Covăsneni, coordonare Oana Maria Șulea, din Voinești-Covasna, Mlădițe Românești, coordonator Rodica Boieru, din Întorsura Buzăului, Florile Zagonului, cu Marin și Dorina Bălăcean, din Zagon, Pădurenii, coordonare Cristina Deteșan, din Barcani, Ana Săndulea din Voinești-Covasna, Ansamblul Flori Mureșene din Târgu Mureș, coordonare Ionela și Silviu Fechete, Rapsozii Văii Mureșului -Superior din Subcetate, Harghita: Doru Viorel Ciubucă, solistul Petrică Țăran din Sărmaș, Harghita, Grupul Școlii Gimnaziale „Sfântul Andrei” din Sărmaș, Harghita, coordonat de doamna director Liliana Țăran.

Sus să avem inimile, în Nădejde!

Prima Şezătoare a românilor din Covasna şi Harghita la Bucureşti a avut loc în iunie 2017, ca expresie a „Şezătorii călătoare” organizată de preoteasa Alexandra Pintrijel Hagiu din Zăbala, context în care participanţii au dăruit o troiţă Bisericii „Sfântul Gheorghe Nou”.

Detalii despre această activitate de înaltă trăire românească pe: https://mesageruldecovasna.ro/romani-din-covasna-si-harghita-la-bucuresti-suntem-legati-acelasi-destin-romanesc-cu-voi-toti-legati-prin-jertfa-comuna-inaintasilor-nostri/

Maria Crețu-Graur

Foto: Dragoș Burghelia, Mihai Tîrnoveanu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail