Serviciul de Ajutor Maltez din Sfântu Gheorghe a lansat, sub genericul „Christmas Challenge! Let’s win together!” („Provocarea de Crăciun! Să câștigăm împreună!”-n.red), o acţiune caritabilă în beneficiul copiilor nevoiaşi, solicitându-le elevilor din municipiu să colecteze cadouri pentru aceştia.

Clasele care vor dona cele mai multe pachete cu cadouri vor putea participa la un concurs cu premii.

„Acest eveniment se adresează mai ales claselor 0-4, 5-6, 7-8, 9-10 şi 11-12 din oraşul nostru. Ei sunt cei care pot intra în concursul propus de noi. Sarcina este una foarte uşoară, scopul este acela de a aduna şi de a realiza cât mai multe cutii cu cadouri. Pentru a intra în concurs, nu aveţi altceva de făcut decât să strângeţi jumătate plus unu cadouri din efectivul clasei voastre (…)
Cutiile pot conţine următoarele: rechizite, obiecte de igienă personală, obiecte de îmbrăcăminte mai mici, dulciuri (…) Vă rugăm să nu introduceţi în cutii alimente perisabile. Menţionaţi pe fiecare cutie dacă este pentru băiat sau fată, de asemenea scrieţi şi perioada de vârstă căreia i se adresează dintre următoarele: 0-3 ani, 4-7 ani, 8-11 ani, 12-15 ani”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.

Pachetele vor fi colectate în zilele de 17, 18 şi 19 decembrie a.c, între orele 17,00 – 19,00, la scena în aer liber din faţa Teatrului „Tamasi Aron”, în faţa magazinului Bertis din Cartierul Simeria şi în faţa magazinului Amigo din Cartierul Lenin, precum şi la sediul Serviciului de Ajutor Maltez de pe strada Pescarilor 34/B din Sfântu Gheorghe.

Acţiunea este organizată pentru a cincea oară consecutiv, iar anul trecut s-au adunat peste 1.000 de cutii cu cadouri.

„Iniţiativa a luat naştere în primul rând în favoarea copiilor care provin din familii neajutorate, ca şi ei să aibă parte de acea bucurie pe care o reprezintă chiar şi un mic cadou sub bradul de Crăciun. În anii anteriori ne-au venit în ajutor atât colectivele unor clase, cât şi oameni din iniţiativă proprie. Anul trecut mai mult de 1000 de cutii de cadouri ne-au fost donate (…) Dacă există persoane care vor să doneze cadouri în mod individual, pot face acest lucru tot la punctele de colectare în cele trei zile, între orele amintite”, au mai spus organizatorii campaniei.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail