Iniţiatorii proiectului Sepsinet continuă seria poveştilor despre tinerii care s-au întors acasă din străinătate, prezentând un tânăr revenit recent din Germania, care a pus bazele unei afaceri cu genţi pentru biciclete şi vrea să se implice în programe de terapie cu cai pentru persoanele cu dizabilităţi.

Într-un film postat pe portalul www.sepsinet.ro, Czine Attila vorbeşte despre experienţele dobândite în străinătate, despre motivele pentru care a revenit la Sfântu Gheorghe, dar şi despre felul în care a evoluat oraşul.

El aminteşte, printre altele, că a plecat în străinătate pentru a-şi „lărgi orizontul” şi pentru a învăţa lucruri noi, fiind interesat de terapia cu cai.

„Am avut un vis mai vechi, de a lucra cu cai şi cu copiii cu dizabilităţi, am fost interesat de terapia cu cai şi de aceea m-am dus în Germania, pentru a studia această profesie frumoasă (…) Din Saxonia m-a mutat la Regensburg, unde am întâlnit o profesoară de echitaţie terapeutică şi datorită ei am aflat despre impactul pozitiv al cailor asupra persoanelor cu dizabilităţi şi nu numai. Am plecat în Germania pentru a învăţa, pentru aventură, dar şi pentru a-mi deschide viziunea (…), dar întotdeauna am avut dor de casă şi am ştiut că mă voi întoarce mai devreme sau mai târziu (…) În străinătate m-am simţit ca o pasăre într-o cuşcă de aur, am avut totul, dar sufletul meu a rămas acasă”, a mărturisit Czine Attila.

După şapte ani petrecuţi în Germania, tânărul a revenit la începutul acestui an pe meleagurile natale şi a fondat o companie care produce genţi din piele pentru biciclete.

„Din ianuarie locuiesc aici, am fondat o companie împreună cu doi prieteni nemţi, unde artizani din Secuime fac genţi de piele pentru biciclete pentru noi şi încercăm să le vindem în Europa de Vest şi în întreaga lume. Aş vrea să dezvolt această afacere, să o extind, dar şi să mă ocup şi de cai şi de copii în viitorul apropiat sau îndepărtat, deoarece am terminat pedagogie şi am învăţat echitaţie terapeutică. (…) Genţile noastre sunt, de fapt, două în una, se pot monta şi pe bicicletă, dar pot fi folosite şi ca genţi pentru laptop, pentru acte sau rucsac (…) Sunt foarte durabile, frumoase şi elegante. Am vizat un grup ţintă cu bani, pentru care nu există pe piaţă nicio geantă de acest gen potrivită stilului lor, avocaţi, doctori, oameni bine situaţi din punct de vedere material”, a mai spus el.

În opinia sa, municipiul Sfântu Gheorghe s-a schimbat mult în ultimii ani, devenind mai „prietenos” cu familiile cu copii mici, iar viaţa culturală este foarte ofertantă.

Pagina de internet www.sepsinet.ro a fost lansată de Primăria Sfântu Gheorghe la sfârşitul anului trecut şi, pe lângă poveştile celor care s-au întors acasă, mai cuprinde informaţii despre viaţa comunităţii locale, precum şi despre proiectele autorităţilor locale.

„Cu ajutorul paginii www.sepsinet.ro, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe doreşte să întărească acea comunitate a persoanelor plecate din oraş, să sprijine încadrarea locală a persoanelor întoarse acasă din străinătate şi să îi inspire pe tinerii plecaţi în străinătate să se întoarcă acasă (…) Pe pagina www.sepsinet.ro vom publica poveştile tinerilor întorşi acasă din străinătate sub forma unor interviuri, articole şi videoclipuri, care oferă o mostră a poveştilor individuale de întoarcere acasă. Pe pagină vor fi publicate ştiri care i-ar putea interesa pe tinerii plecaţi în străinătate şi ar putea fi utile celor care se gândesc să se mute acasă sau chiar să se întoarcă doar pentru o perioadă mai scurtă”, menţionează reprezentanţii primăriei pe site-ul instituţiei.

Pagina sepsinet.ro a fost realizată în cadrul proiectului internaţional „YOUMIG – Îmbunătăţirea capacităţilor instituţionale şi facilitarea cooperării pentru gestionarea impactului migraţiei transnaţionale a tinerilor”, finanţat prin Programul Transnaţional 2014-2020 INTERREG DUNA.

 

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail