Sepsi-SIC Sfântu Gheorghe a pierdut pe teren propriu, în cursul serii de miercuri (10.01), la prima apariție internațională din 2024. Campioana României a ajuns la nouă înfrângeri în 11 partide din grupa A a Euroligii feminine, după 61-71 în fața Valenciei.

Sepsi: Morgan Green, Borislava Hristova, Livia Gereben, Ellen Nystrom, Masa Jankovic

Valencia: Cristina Ouvina, Alba Torrens, Queralt Casas, Marie Guelich, Raquel Carrera

Covăsnencele s-au ținut bine în primele minute ale întâlnirii, Valencia fiind capabilă apoi de un run de 11-0 și la jumătatea primului sfert tabela a indicat 4-15. Hristova a oprit pentru scurt timp seria campioanei Spaniei, iar Buenavida a mărit ecartul la +12, pentru ca Green să fie cea care a adus-o pe Sepsi la un handicap format dintr-o singură cifră (10-18). O singură reușită a venit din acel moment în restul primului sfert și Valencia a condus cu 10-21. Gazdele au încercat să se apropie și au putut să facă asta până la 18-25, moment urmat de un time-out al ibericelor. Din acel punct însă, în următoarele șase minute, Sepsi a marcat doar patru puncte și Valencia a controlat al doilea sfert, astfel că la pauză tabela a indicat 22-41.

Patru minute au trecut din sfertul al treilea până când Valencia a reușit să depășească borna celor 50 de puncte marcate în acest duel, iar procentajul reușitelor de la distanță a crescut în acest interval. Ouvina a dus scorul la 29-54 și ibericele s-au apropiat treptat de +30, dar Green a avut un răspuns pe măsură printr-o aruncare precisă de trei puncte. Range a părăsit parchetul la 32-57, după ce a suferit o întindere și actul s-a încheiat cu 37-59. Sepsi a început sfertul decisiv cu un parțial de 10-1 și tripla lui Armanu a forțat trupa oaspete să solicite time-out (47-60). Campioana României a rămas mai eficientă pe tabelă în acest act și a putut să se apropie la mai puțin de 10 puncte (56-65), cu două minute și jumătate înainte de final și situația de pe tabelă n-a suferit mari modificări apoi. Valencia a învins-o pe Sepsi și în retur, 61-71, într-un duel în care ambele formații au pierdut foarte multe mingi.

Queralt Casas a fost singura jucătoare din tabăra Valenciei în double digits. Ea a terminat cu 21 de puncte, 4 recuperări, 2 pase decisive și 8/11 din acțiune. Claudia Contell și Alba Torrens n-au putut să marcheze pentru iberice dintre sportivele trecute pe foaia oficială.

Masa Jankovic (15 puncte, 3 recuperări, 2 pase decisive) și Morgan Green (13 puncte, 8 pase decisive, 5 recuperări) au condus lista marcatoarelor pentru Sepsi, dar au contribuit împreună la 11 mingi pierdute. Asemenea Valenciei, și Sepsi a avut 21 de turnovers în acest meci.

Campioana României (2-9 bilanț) va evolua joia viitoare, 18 ianuarie, în fieful lui DVTK Miskolc. Valencia (5-6), în schimb, va juca cu o zi mai devreme, acasă împotriva celor de la Casademont Zaragoza.

https://baschet.ro/

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail