Echipa de fotbal Sepsi OSK a învins cu scorul de 3-1 (1-1) formaţia slovenă Olimpija Ljubljana, joi seara, pe Arena Sepsi OSK din Sfântu Gheorghe, în prima manşă a turului secund preliminar al Europa Conference League.

Formaţia condusă de Cristiano Bergodi a reuşit să se impună cu 3-1 după ce în minutul 4 al întâlnirii era condusă cu 1-0. Oaspeţii au reuşit să înscrie prin tânărul Svit Seslar, care l-a învins cu capul din capul din colţul careului de 6 metri pe portarul Roland Niczuly.

După deschiderea scorului, câştigătoarea Cupei României a început să preseze din ce în ce mai mult, ratând ocazii prin Bălaşa (minutul 18), Ion Gheorghe (21) şi Păun (31). Dar prima şansă cu adevărat importantă de a egala i-a aparţinut lui Bălaşa, cel care în minutul 34 a trimis cu capul de la aproximativ 11 metri, dar mingea a fost respinsă de un fundaş advers de pe linia porţii.

A fost apoi rândul lui Mario Rondon să treacă pe lângă gol, în minutul 44 mingea trimisă de el tot cu capul lovind bara transversală.

Sepsi OSK a continuat să atace şi în minutele de prelungire, iar insistenţa a dat roade, Mihai Bălaşa reuşind să obţină o lovitură de la 11 metri după un fault al lui David Sualehe, care a fost şi avertizat cu cartonaş galben.

Marius Ştefănescu a executat lovitura de pedeapsă, dar mingea a fost respinsă în faţă de portarul Matevz Vidovsek. Ştefănescu a avut însă reacţie şi a reuşit în cele din urmă să trimită mingea în plasă din 4 metri aducând egalarea (45+4).

Repriza a doua a început în aceeaşi notă de dominare a celor de la Sepsi, primele şanse de a prelua conducerea pe tabelă fiind semnate de Golofca. Mai întâi în minutul 46, când mingea sa trimisă de el a trecut puţin peste poartă, iar 4 minute mai târziu şutul său a fost respins în corner de portar.

Olimpija Ljubljana a renunţat aproape definitiv la acţiunile ofensive, rezumându-se la apărare. Însă chiar şi aşa, Sepsi a reuşit să creeze pericol aproape la fiecare acţiune a sa.

În minutul 66, formaţia covăsneană a beneficiat de al doilea său penalty obţinut de Alexandru Tudorie. Acesta a fost faultat în careu din postura de ultim apărător de Svit Seslar, care a primit cartonaşul roşu.

Sepsi OSK nu a reuşit însă să preia conducerea. Portarul sloven Matevz Vidovsek a apărat şi al doilea penalty al meciului, respingând în lateral şutul slab al lui Alexandru Tudorie.

Cu un om în plus, câştigătoarea Cupei României a continuat să preseze, Damaşcan (76) şi A. Dumitrescu (77) ratând la rândul lor ocazii importante.

Golul de 2-1 a venit în minutul 84 în urma unui corner de pe partea dreaptă. Andres Dumitrescu a prelungit cu capul la colţul lung, iar Nicolae Păun din plonjon a reuşit să trimită cu capul în plasă.

Scorul final a fost stabilit în minutul 90+3 prin autogolul lui Mateo Karamatic, care a trimis cu genunchiul în proprie poartă o centrare a lui Cosmin Matei.

Manşa secundă este programată la Ljubljana, în 28 iulie, de la ora 20:00.

Sepsi OSK – Olimpija Ljubljana 3-1 (1-1)
A marcat: Marius Ştefănescu (45+4), Nicolae Păun (84), Mateo Karamatic (autogol 90+3), respectiv Svit Seslar (4)
Sfântu Gheorghe, Arena Sepsi OSK
Europa Conference League – turul al doilea preliminar (prima manşă)

Au evoluat echipele:
Sepsi OSK: 33. Roland Niczuly – 88. Radoslav Dimitrov, 44. Mihai Bălaşa, 3. Bogdan Mitrea (căpitan), 27. Rareş Ispas (20. Andres Dumitrescu 65) – 77. Adnan Aganovic (5. Jonathan Rodriguez 77), 6. Nicolae Păun, 11. Marius Ştefănescu – 90. Cătălin Golofca (29. Vitalie Damaşcan 65), 99. Mario Rondon (9. Alexandru Tudorie 65), 8. Ion Gheorghe (13. Cosmin Matei 59). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Rezerve neutilizate: 12. Răzvan Began, 98. Hunor Botond Gedo – 7. George Dragomir, 21. Cristian Bărbuţ, 30. Akos Nistor, 45. Denis Ciobotariu, 82. Branislav Ninaj.
Olimpija: 69. Matevz Vidovsek – 8. Justas Lasickas, 2. Pascal Estrada (15. Djordje Crnomarkovic 61), 6. Mateo Karamatic, 3. David Sualehe – 19. Svit Seslar, 30. Marin Pilj, 10. Timi Max Elsnik (căpitan) ( 34. Agustin Doffo 46) – 18. Mario Kvesic (97. Aldair Balde 73), 47. Ivan Prtajin (9. Mustafa Nukic 61), 11. Samuel Pedro (77. Almedin Ziljkic 61). Antrenor: Albert Riera.
Rezerve neutilizate: 22. Denis Pintol – 14. Marcel Ratnik, 20. Ivan Lagundzic.

Arbitru: Donald Robertson; arbitri asistenţi: Douglas Potter, Daniel McFarlane; al patrulea oficial: Grant Irvine (toţi din Scoţia)
Cartonaşe galbene: Bălaşa (80), Kvesic (40), Sualehe (45+2), Pilj (53), Vidovsek (85)
Cartonaş roşu: Seslar (66).

AGERPRES

Sursa foto: (c) Sepsi OSK/facebook.com

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail