Duelul dintre Sepsi și CFR , din prima semifinală a Cupei României, s-a terminat cu triumful covăsnenilor, scor 3-0.
Sepsi s-a calificat în finala Cupei României, după un joc solid pe teren propriu cu CFR Cluj.
Nicolae Păun a deschis scorul în minutul 10 al jocului, cu o lovitură de cap, în timp ce Marius Ștefănescu a dublat avantajul gazdelor în minutul 29, cu un șut puternic din marginea careului mic.
Prima parte a meciului s-a încheiat tot cu gazdele în atac. Burcă comite fault în careu, este eliminat, iar arbitrul acordă lovitură de la 11 metri. Cosmin Matei a ratat penalty-ul primit de Sepsi.
Partea a doua a meciului a început cu CFR Cluj în ofensivă, chiar dacă ardelenii au ajuns să evolueze în 10 oameni. Bordeianu și Yuri au avut două ocazii de a înscrie, dar partea a doua a reprizei secunde le-a aparținut tot celor de la Sepsi.
Păun și Matei au fost blocați de Scuffet în minutele 73 și 76. Apoi, Braun a comis henț în careu în minutul 78 și Sepsi a primit al doilea penalty al meciului.
Ștefănescu a ratat lovitura de la 11 metri, dar Rondon a fost pe fază și a marcat pentru 3-0. Astfel s-a încheiat meciul de la Sfântu Gheorghe.
Acum, cei de la Sepsi își vor așteapta adversara din finală, în timp ce CFR Cluj se va axa acum doar pentru lupta din campionat.
Echipele de start:
Sepsi: Niczuly – Bălașa, Ciobotariu, Ninaj, Dumitrescu – Păun, Rodriguez – Gheorghe, Matei, Ștefănescu – Safranko
Rezerve: Began – Tamas, Ispas, Papa, Achahbar, Franisco, Varga, Șerban, Rondon
CFR Cluj: Scuffet – Braun, Yuri, Burcă, Camora – Muhar – Yeboah, Cvek, Boateng, Petrila – Janga
Rezerve: Sava – Peteleu, Fica, Tîru, Hoban, Kolinger, Bordeianu, Bîrligea, Jah Mustapha
***
Sepsi a ajuns în semifinale după ce a trecut cu 4-1 de CS Mioveni. Trupa lui Cristiano Bergodi vine după două eșecuri la rând în Superligă, acolo unde ocupă locul 6 în play-off, cu 5 etape rămase de disputat din actualul sezon.
De cealaltă parte, CFR Cluj a trecut de FC Argeș, scor 1-0, în faza precedentă a competiției. În campionat, elevii lui Dan Petrescu au obținut un eșec în ultima etapă și ocupă locul doi în ierarhie, la 4 puncte distanță de liderul Farul.
De-a lungul confruntărilor directe, CFR a învins-o pe Sepsi de 14 ori, în timp ce gruparea din Sf. Gheorghe a câștigat doar de două ori, iar trei jocuri s-au încheiat la egalitate.
Finala Cupei României se joacă la Sibiu
În cursul zilei de marți, la Federația Română de Fotbal a avut loc o întâlnire a Comitetului Executiv. Printre altele, federalii au decis ca finala Cupei României din acest an să se dispute pe arena din Sibiu, care a fost inaugurată în sezonul curent.
„Aprobă ca locul de organizare și desfășurare a Finalei Cupei României, ediția 2022/2023, și a Finalei Cupei de Tineret, să fie Stadionul Municipal Sibiu”, a transmis FRF.
https://www.digisport.ro/
Sursa foto: https://www.facebook.com/danstefanescu.ro