Senatorul PNL Covasna, Marius Obreja, a adresat o scrisoare deschisă preşedintelui Traian Băsescu prin care îi solicită să-i retragă europarlamentarului Tokes Laszlo Ordinul Naţional „Steaua României”, arătând că faptele acestuia au adus prejudicii statului român şi convieţuirii interetnice.
Marius Obreja subliniază că solicită acest lucru în numele românilor din judeţul Covasna pe care îi reprezintă în Parlamentul României de aproape un an de zile şi menţionează, totodată, că se numără printre politicienii care militează pentru promovarea multiculturalităţii, a respectului şi toleranţei interetnice.
„Solicit public retragerea Ordinului Steaua României acordat domnului Tokes Laszlo la data de 14 decembrie 2009, pentru fapte care au adus prejudicii atât statului, dar şi tuturor cetăţenilor români, indiferent de etnia din care fac parte, oameni de bun simţ care dezavuează poziţiile extremiste şi contrare convieţuirii interetnice din România”, afirmă parlamentarul liberal în scrisoarea deschisă.
Potrivit lui Obreja, cererea lui Tokes Laszlo către premierul Viktor Orban privind „protectorat din partea Ungariei asupra Transilvaniei” este „picătura care a umplut paharul”, fiind vorba de o „poziţie extremist” şi „împotriva legilor statului”, dezaprobată de întreaga clasă politică, inclusiv de către reprezentanţii UDMR.
Senatorul PNL îşi exprimă convingerea că şi şeful statului nu este de acord cu afirmaţiile lui Tokes, atrăgându-i atenţia că dacă nu va acţiona pentru retragerea distincţiei acordată eurodeputatului maghiar, se va crea un prejudiciu major asupra celorlalte persoane distinse cu această decoraţie.
„Credem că dacă nu veţi acţiona în sensul retragerii acesteia, se va crea un prejudiciu major asupra oamenilor respectabili care au primit distincţia şi care în aceste condiţii s-ar putea simţi atinşi profund de o asemenea stare eronată a lucrurilor. (…) În cazul în care veţi refuza să-i retrageţi distincţia domnului Tokes Laszlo, dumneavoastră, domnule preşedinte Băsescu, singurul în măsură să o faceţi, conform legii, veţi fi principal vinovat pentru deteriorarea stării de lucruri din Transilvania şi încurajarea acestui tip de atitudine revanşardă, revizionistă şi şovinistă”, se arată în scrisoarea deschisă.
Obreja se alătură astfel altor politicieni, printre care premierul Victor Ponta şi europarlamentarul PSD Corina Creţu, care au cerut recent preşedintelui Băsescu retragerea decoraţiei acordate lui Tokes Laszlo,
Preşedintele Traian Băsescu l-a decorat pe Laszlo Tokes cu Ordinul „Steaua României” în grad de Cavaler în decembrie 2009, la 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie 1989. Decoraţia i-a fost conferită, potrivit decretului semnat de şeful statului, „în semn de mare apreciere a curajului şi demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplu personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”.

Oana Mălina Negrea/AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail