. . Senatorul Marius Obreja a renunţat la funcţia de copreşedinte al organizaţiei judeţene PNL Covasna, în urma unor disensiuni interne, şefia acesteia urmând să fie asigurată în continuare de către cel de-al doilea copreşedinte, Codruţ Opaiţ.

Opaiţ a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă, că Biroul Politic Naţional l-a validat în funcţia de preşedinte interimar, menţionând că Marius Obreja, rămas “simplu membru” al Biroului Permanent, “nu şi-a exprimat dorinţa de a pleca din partid”.

Opaiţ a recunoscut că în interiorul organizaţiei au existat în ultima perioadă o serie de disensiuni pe fondul nominalizării candidaţilor pentru alegerile locale din luna iunie. Potrivit acestuia, organizaţia ajunsese “într-un blocaj păgubos”, pentru că o serie de candidaţi propuşi de organizaţiile locale nu au fost validaţi de Biroul Judeţean, lucru sesizat şi de conducerea centrală a partidului. El a mai spus că senatorul Marius Obreja are responsabilităţi în Parlamentul României şi e important, mai ales în contextul apropiatelor alegeri, ca organizaţia să fie condusă din judeţ.

Marius Obreja a declarat pentru AGERPRES că la începutul acestei luni, în timp ce se afla în străinătate, foştii PDL-işti au pus la cale un “puci” pentru a-l debarca de la şefia organizaţiei judeţene, pe care l-a blocat. El a mai spus că s-a retras din funcţie, propunând alte persoane, dar în cele din urmă Codruţ Opaiţ a fost numit la conducerea organizaţiei judeţene cu sprijinul liderului PNL, Vasile Blaga.

Obreja a menţionat că nu doreşte să facă alte comentarii, dar a ţinut să precizeze că i s-a propus să preia funcţia de prim-vicepreşedinte al filialei covăsnene, însă deocamdată nu a dat un răspuns.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

www.agerpres.ro

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail